gelozia

gelozia… am scris titlul intentionand sa-mi scriu „contemplarile” legate de acest subiect. care mi se pare foarte generos ca sursa de inspiratie.
cum rareori am putut defini un sentiment al meu ca fiind „gelozie”, dar auzindu-l adesea, am inceput prin a cauta definitia sa…  http://dexonline.ro/search.php?cuv=gelozie

definitiile geloziei se axeaza in jurul „unui sentiment chinuitor provocat de bănuiala sau certitudinea că persoana iubită este necredincioasă…”
iar definitia e rezultatul incercarii decodificarii cuvantului prin care exprimam o stare. Si cat de departe a ajuns rezultatul de la punctul de pornire, cat de eficient a functionat telefonul fara fir!

starea pe care o numim gelozie nu are nicio legatura cu actiunea sau non-actiunea persoanei iubite. are legatura cu banuiala sau certitudinea noastra fata de (non-) actiune.
are legatura cu nesiguranta noastra, cu faptul ca nu ne credem demni de atentia totala a cuiva, ca un altul sau o alta e mai bun decat noi, ca suntem in competitie cu toti ceilalalti, ca nu stim cum sa castigam „turnirul”.
are legatura cu faptul ca ne asteptam ca cel/cea de langa noi sa aiba o anume atitudine, cu faptul ca ne e frica sa pierdem ceva ce oricum nu avem (i.e. posedam), si nu e vorba numai de persoana iubita ci si de prieteni, familie, colegi, sefi etc. e drept ca nu rostim cuvantul „gelozie” deoarece o consideram prea personala si legata de “iubire”, ii spunem invidie…

hai sa mergem un pic pe firul geloziei… hai sa curatam un pic calea prin care comunicam cu cei dragi! Daca nu au timp nu inseamna ca nu suntem demni de atentia lor, daca vorbesc sau petrec timp si cu altii nu inseamna ca ne ignora, nu, fiecare avem un loc special in lume si in inima celorlalti. iar Universul si Inima sunt atotcuprinzatoare, nu are cum sa vina nimeni sa ne dea la o parte ca are el „bilet pe locul asta”.
E adevarat, se poate sa ne doara faptul ca cineva petrece mai putin timp cu noi decat cu altii, ca vorbeste mai frumos decat cu noi. Dar de ce ni se intampla noua asta? Pe ce Cale am apucat-o si ce ni se arata ca nu e bine ce facem de primim o avertizare sub forma de suferinta? Ce avem de invatat?!

Ce-i de facut? Sa ne retragem morocanosi si suparati pe lume intr-un coltisor, asteptand sa fim descoperiti cand cineva se apuca de curatenie generala, sau mai rau, sa stam ca un mare ghimpe in calea celor pe care (Atentie!) ii iubim!!!, otravind zilele, sentimentele si relatia cu ei?… rezultatul in ambele cazuri e debarasarea…

Sau sa emanam iubire si sa-i atragem prin lumina ce o avem in suflet, sa aratam intelegere si compasiune, sa vedem lucrurile frumoase, sa le ingrijim, sa le crestem ca pe niste flori gingase?
Florile vor creste, vor atrage albine si fluturi, greieri care canta in intunericul noptii, sunt argintii in lumina lunii, aurii in lumina soarelui.
Florile vor inflori pe Calea noastra, ne vor ajuta sa pasim cu incredere, ne vor incuraja sa iubim. Si asa cum intunericul dispare cand apare lumina, asa vor dispare si suferinta, teama, gelozia in momentul in care deschidem usa Iubirii si Compasiunii.

scopul de “a fi”

scopul e un pretext pentru Cale.
esenta vietii este „a fi”. a fi, acum si aici. viata nu a fost si nu va fi, ea este aici.
a-ti stabili un scop gen „vreau sa fiu, atat si nu mai mult” nu este nici trivial, nici simplu, nici egoist. acest „scop” atrage dupa sine actiuni sau non-actiuni de genul nu judeca (arata cu degetul), accepta-i pe cei din jurul in (im)perfectiunea lor, accepta faptul ca nu poti controla viata, implicit universul, a trai in armonie cu ce e in jur – oameni, plante, animale, lucruri –, a fi generos, iubitor, darnic iti asigura acea stare de fericire pe care o cauti in carti, cursuri, „training-uri” si pentru care crezi ca ai de muncit asiduu.
„a fi” si atat nu e simplu. inseamna sa renunti la programarile societatii in ceea ce priveste scoala pe care trebuie s-o urmezi, meseria si religia pe care trebuie sa le ai, casa pe care trebuie s-o ai etc, sa renunti la a face liste de cumparaturi, sa vezi ce ti se potriveste cu adevarat si ce poti darui celor din jur. sa renunti la dorinta de a controla, a impune si a-i face pe cei din dupa dorinta ta
„a fi” inseamna sa-l gasesti pe Dumnezeu/ Universul in tine, sa te regasesti asa cum te-a creat El, dupa chipul si asemenarea lui, nu cum te-a modelat societatea manata de interese ca bani, putere, forta, control.
pentru a-ti atinge scopul de „a fi” Caile sunt nenumarate. si lectiile pe care le invata fiecare sunt diverse.

si prima lectie e sa incerci sa vezi lucrurile diferit. sa nu le pui in formula dogmatica si sa dai rezultatul „e bine!” „e corect” „e nedrept” etc. intreaba-te „de ce”, dar fa-o intr-un mod profund fara a simti nevoie de a reponsabiliza pe cineva sau ceva pentru ca s-a intamplat ceva sau nu. daca sunt lucruri direct legate de tine, responsabil esti tu, indiferent de felul in care ti se intampla, sau prin intermediul cui, intreaba-te ce trebuie sa schimbi in tine pentru a schimba situatia in care ai ajuns, si asta indiferent de cat de incalcita e situatia exterioara.
daca sunt lucruri ce se intampla altora, intreaba-te „de ce” ti-a aparut in Cale si ce ar trebui sa inveti din asta!

apoi urmatoarele lectii vin de la sine…

dar sa revin la scopuri… si la timp, la dimensiuni… asteptam ca in curand sa trecem la 5D, 6D, sa ajungem intr-un „timp fara timp”. pare ciudat sa ne gandim la „un timp fara timp”. zi-noapte, anotimpuri… toate succesiunile se intampla incadrate in timp. cum e fara timp?!
iti trebuie timp sa faci o prajitura, iti trebuie timp sa devii adult iti trebuie timp pentru a face bani, sport, pentru a cunoaste oameni, pentru a manca, pentru a te intalni cu prietenii. foarte corect, foarte real.

dar daca Scopul tau este „a fi” pentru ce-ti trebuie timp?
si frumusetea lucrurilor e ca nu mai esti suparat ca n-ai facut ceva, un singur anume ceva, pentru ca intre timp te-ai bucurat si ai trait facand altceva!
daca tot trebuie facute anumite lucruri, hai sa le facem cu bucurie si dedicatie, fara sentimentul ca „trebuie sa bifam asta pentru ca apoi sa ne putem bucura”. niciodata nu traim in „apoi”. traim acum. aici. cat inseamna „acum” in timp?!
peste o clipa s-ar putea sa nu mai fii aici.

scopul e sa ajungem la ora x la magazin, pentru ca la x+1 sa fim la popesti, pentru ca la x+2 sa culcam copilul, ca de la x+3 sa putem dormi…? alergam, ne uitam la ceas, dam din picioare ca e coada la casa, ca traficul e cum e, ne enervam si apoi bifam – facut, facut, facut. si? cu cat suntem mai fericiti decat daca ne-am fi bucurat in timpul asta?
daca-i coada la casa imi sun prietenii sau urmaresc oamenii, fetzele, atitudinea lor, miscarea multimii; in masina am invatat sa citesc o carte pe care altfel nu as fi avut timp s-o citesc etc. am castigat timp in loc de nervi…

nu-mi place sa intarzii si cei ce ma cunosc stiu de obsesia mea apentru timp  nu mi-a placut niciodata, si consider lipsa de respect sa nu-ti tii un angajament – de a ajunge la timp, de a face ceva, de a spune ceva ce te-ai angajat liber si neconditionat sa faci. nimeni nu te obliga sa ajungi intr-o ora undeva unde nu poti ajunge decat in 3. e alegerea ta daca-ti asumi acest lucru sacrificand altele.
nu spun ca gata, tot ce trebuie sa faci e sa stai. nu, spun sa traiesti/simti orice ai face, si sa nu crezi ca orice ai face nu e important. pentru ca traiesti o viata facandu-le! nu se poate sa dai o viata, un dar, pe lucruri neimportante! scopul e sa te bucuri de Cale, sa fii fericit acum, nu maine, asa cum esti si fara sa trebuiasca sa se intample ceva pentru asta.

si ilustrez asta cu versurile lui Cohen, o a doua constantaa caii pe care pasesc:

Osho

in experientele pe care le-am trait de cand am revenit pe acest Pamant un loc aparte l-a avut Osho.
am trecut prin multe si foarte variate experiente, de la ignoranta la materialism, de la furie la extaz, de la suferinta la bucurie. pe toate le-am trait la maxima intensitate, pentru ca am simtit ca a face lucrurile de dragul de a fi facute este o pierdere de energie, si am pus suflet in fiecare aspect al vietii mele, chiar daca a fost unul luminos sau intunecat.

in tot acest timp pot spune insa ca am avut o constanta: Osho. Un Maestru ale carui scrieri m-au ajutat sa nu ma mai invinovatesc, sa nu ma mai ancorez in diverse momente, trairi, ci sa traiesc viata, sa traiesc momentul sa nu astept ziua de maine. am invatat ca scopul e doar un pretext pentru a pasi pe o cale, si felul in care pasesti e de cele mai multe ori mai important decat scopul
Osho mi-a fost alaturi si-mi este alaturi. recitesc randurile sale cu alti ochi decat am facut-o cu ceva timp in urma, dar ma cuprinde aceeasi stare de bucurie, de dorinta de a iubi, de a trai, de a multumi pentru ceea ce am, pe care am simtit-o chiar si ratacind dintr-o extrema in alta a existentei, fara sa pot explica de ce.

am ras cu Osho, am suferit cu Osho, si am invatat totul este in Mine, ca valoarea ne-o cream Noi si nu o putem masura, ci doar simti.

enumerare…

G. Constantinescu – inventatorul motorului sonic aflat in prezent la Muzeul Tehnic – aceasta inventie care are la baza Teoria Sonicitatii a condus la brevetarea tehnologiei forajului sonic de catre Ion Basgan. Inventia este estimata de catre expertii germani la 8,4 miliarde dolari. Este aplicata de catre companiile petroliere americane.
Nicolae Paulescu a inventat insulina In acelasi an, medicii si biochimistii canadieni Fr. Grant Banting si Colin Munro au anuntat descoperirea insulinei. Altor savanti li s-au acordat Premiul Nobel dar prioritatea savantului roman a fost recunoscuta dupa 50 de ani de la brevetarea primului procedeu de fabricare a insulinei.
Stefania Maracineanu a fost savanta care a lucrat pentru teza sa de doctorat in Franta, in laboratorul familiei Curie. A descoperit radioactivitatea artificiala, fenomen pus in evidenta prin constanta poloniului. Pentru aceasta epocala descoperire, in anul 1935, sotilor Frederic si Irene Joliot Curie li s-a acordat Premiul Nobel. Intr-un interviu acordat ziarului “Neues Wiener Journal” sotii Curie declarau: “Ne amintim ca savanta romana Maracineanu a anuntat, in 1924, descoperirea radioactivitatii artificiale”.
Traian Vuia i-a devansat pe fratii Wright dar probabil ca nimeni nu va recunoaste asta vreodata. Avionul lui Vuia s-a ridicat prin forte proprii pe cand cel al americanilor era lansat de o catapulta deci, si din punct de vedere tehnic i-a devansat nu doar ca data. Ciudat este ca acea comisie care a examinat proiectul a concluzionat ca este conceput de un nebun dar Vuia nu s-a lasat invins si in August 1903 a brevetat inventia. Pe campia Montesson avionul a zburat prin forte aflate la bord marcand inceputul erei aeronautice. Henri Coanda a afirmat intotdeauna ca adevaratul inventator al avionului este Traian Vuia.
Henri Coanda la randul sau a inventat avionul cu reactie.
La Cotu Miculinti, Comuna Cotusca din Judetul Botosani au fost descoperite cele mai vechi elemente de civilizatii din lume: harponul de pescuit, lancea cu doua taisuri, ciocanul de minerit si dovezile locuirii in bordeie.
La Dardu Nicolaescu-Plopsor la Bugiulesti, pe Valea lui Graunceanu, s-a descoperit cel mai vechi schelet de hominid din emisfera nordica. Este vorba de Australoantropos Olteniensis cu o vechime de 1.800.000 – 2.000.000 ani.
La Drobeta Turnu Severin, la Schela Cladovei s-a descoperit cel mai vechi atelier de metalurgie din lume cu o vechime de 8.000 ani.
Pe teritoriile vechii dacii se afla si cea mai veche mina de cupru din lume iar cea mai veche exploatare aurifera din Europa se afla in Muntii Apuseni.
Dacii au calculat anul avand valoarea de 365,242197 zile – astronomia moderna a stabilit ca valoarea este de 365,242198 zile. Sigur ca apare intrebarea cum au calculat dacii si la ce aplicatii foloseau milionimile de an?
Tablitele de la Tartaria stabilesc adevarul si cu privire la locul unde s-a dezvoltat prima scriere din lume – si-atunci de ce sunt considerati Dacii analfabeti…?
Dacii au mai inventat vagonetul folosit la minerit – descoperit la Brad la minele de aur.
Tunarul dac Orban a inventat tunurile grele.
Petrache Poenaru a brevetat in 1825 stiloul.
Ion I. Irimie a brevetat in 1836 chibritul.
Ioan romanul a inventat pulberea de tun.
Medicul neurolog Gheorghe marinescu a facut in 1897 primul film stiintific din lume.
Dragomir Hurmuzescu a inventat in 1894 primul electroscop modern din lume cu ajutorul caruia in 1896 Henri Becquerel descoperea radioactivitatea.
Nascut la Alba Iulia, Rudolf Eisenmenger a construit precursorul aparatului de ventilatie mecanica.
Savantului Norbert Wiener i s-a acordat Premiul Nobel desi Stefan Odobleja dacul din Mehedinti, a pus bazele ciberneticii.
George Emil Palade a adus contributii majore in dezvoltarea biologiei celulare si a descoperit ribozomii. Pentru aceasta a primit Premiul Nobel.
Nicolae Tesla are o contributie atat de mare la dezvoltarea civilizatie incat mii de savanti lucreaza si azi si ii continua cercetarile. Un exemplu este fisiunea nucleara. Tot el a pus bazele experimentului Philadelphia condus de Einstein. Prima teleportare a unui foton a fost realizata tot de un urmas al Dacilor.
In 1912 Aurel Vlaicu a realizat primul zbor din lume cu un aparat metalic.
Herman Oberth din Sibiu a construit primele rachete din lume.
Conraad Haas, seful artileriei din Sibiu, a construit 17 tipuri de rachete si prima racheta cu trepte multiple.
Gheorghe Botezatu a fost primul care a calculat posibilele traiectoriil intre Pamant si Luna pentru o nava spatiala – aceste calcule au fost folosite in pregatirea programului Apollo. Tot un roman a fost seful departamentului tehnic de la NASA cu ocazia primului zbor spatial.

autori necunoscuti (inca)

asa cum am promis, voi reveni cu articole/ colaje/ prezentari etc despre personalitati ale tarii noastre, si cu lucrurile pe care le-au realizat.
avand in vedere ca unele din materiale le voi prelua din e-mail-uri circulate in cercuri de “prieteni virtuali” si materialele adeseori nu sunt semnate, rog pe cei care (re)cunosc autorii sa scrie un comentariu sau mesaj cu detalii, astfel incat sa putem multumi si celor care ajuta la scoaterea la lumina a valorilor pe care le-am dat omenirii!

se poate!

da, se poate!

dar nu se va intampla nimic de la sine, si nici altii n-o vor face in locul nostru! despre ce e vorba?

http://www.letsdoitromania.ro/

si daca vi se pare o utopie, vedeti mai jos dovada faptului ca da, se poate!

logica si evaluarea

Indiferent de de locul de munca sau sistemul de invatamant, dincolo de misiunile declarate si valorile promovate, de modernismul sau conservatorismul institutiilor, exista totusi o constanta care ar trebui sa ajute individul sa evolueze, sa se cunoasca, sa se pozitioneze fata de el si fata de ceilalt.

 

Aceasta constanta se numeste Evaluare.

Se aplica in diferite ecuatii, cel mai adesea legata de factor timp/moment: se face trimestrial, anual, bi-anual, dupa placul sau necesitatile Evaluatorului (voi vorbi separat despre acest factor in acest context).

 Avand in vedere misiunile, valorile, stilurile etc ale institutiilor, am crede ca evaluarea se face pe baza unor criterii diferite, functie de cele enumerate. De exemplu, s-ar aprecia eficienta, creativitatea, empatia, disponibilitatea de a-i ajuta pe ceilalti, deschiderea fata de nou etc etc.

Ei bine da, aceste lucruri au o anumita importanta, doar pentru ca asa sunt anuntate in mapele de prezentare, si nicidecum  pentru ca ar avea intr-adevar o valoare. Si este asa pentru ca nu exista unitate de masura, aprecierea acestora se face subiectiv de catre Evaluator. Si prefer, totusi, subiectivismul Evaluatorului fata de un posibil program informatic din care sa rezulte o fisa de evaluare…

Deci, nu exista unitate de masura pentru caldura sufleteasca, prietenie, disponibilitate, insa exista unitati de masura pentru timp si acurateatea memoriei!

 Se evalueaza cat timp ai stat la locul de munca (oricare ar fi acesta), cat timp ai petrecut fumand, cat a stat la masa, cat ai vorbit la telefon. Rezultatul da gradul de implicare in ce faci. Nu conteaza cum si daca ai livrat (nu da bine sa termini treaba inaintea celorlati, inseamna ca altii muncesc pentru tine…)

 Acuratetea memoriei se evalueaza dupa capacitatea reproducerii paragraf cu paragraf a materialului studiat, evantual i se adauga capacitatea de a da o interpretare (incadrare) practica a notiunilor. Dar atentie! Nu trebuie uitata nicio notiune, niciun paragraf!

 As cauta in Evaluari frumusetea diversitatii oamenilor, a modurilor diferite prin care ajung la un (acelasi) rezultat, prin care aplica unele cunostiinte ca sa Creeze… dar cum oare ar putea sa scape Evaluarea de logica astfel incat sa nu mai fie atat de limitativa?

acoperisul

Am fost la masa cu cativa colegi. Cu care merg mai rar la masa si cu care am constatat ca am destul de putine de vorbit… asa ca am decis sa „ascult” ce aveau de spus… Dureri de spate, astenie de toamna, afectiuni pulmonare etc. Si posibilele cauze: pozitia de lucru, lipsa de aer, regimul de viata, fumatul, mersul cu intarziere la doctor, calitatea actului medical, (ne)pasarea fata de sine, amanare, stress etc. Lucruri atat de personale, de „interne” cum este propria sanatate sunt tratate intr-un mod atat de periferic… dar cu gravitate si repros la adresa celor din afara eu-ului – doctori, sefi, trafic, anturaj…

Am avut un impuls de a incerca sa spun ca de vina pentru suferintele noastre suntem noi – fie pentru necunoastere, fie pentru ignoranta, fie pentru ca negam ca originea si apartenenta noastra la un Unic Divin (Energie, Suflu, Inteligenta, Iubire, Armonie sau cum simtim ce e Universul sau Dumnezeu)… – dar m-am oprit. Pentu ca am simtit ca vorbele mele s-ar lovi de un obstacol, asemeni unui acoperis ridicat deasupra unor plante care totusi au nevoie de soare si apa. Dar apa nu mai cade pe plante sa le hraneasca, sa le racoreasca, sa le invioreze, pentru ca sunt aparate. In schimb trebuie ca din cand in cand cineva sa le ude si sa le stropeasca. Poate ca lichidul are ceva proprietati asemenea apei, uneori i se adauga vitamine si alte substante care sa ajute plantutele sa creasca, iar plantutele se bucura, vegeteaza , uneori chiar infloresc. Sunt recunoscatoare pentru grija purtata. Si mai mult decat atat! Daca cineva le-ar ridica acoperisul n-ar mai sti sa supravietuiasca, asa ca sunt recunoscatoare pentru dependenta de program sau programare! Ploaia le-ar uda cu neregularitate, iar plantutele au uitat cum sa-si faca stocuri. Apa de ploaie nu mai seamana cu „apa” si nu ar sti cum s-o prelucreze. Frunzele s-ar arde in bataia soarelui, pentru ca frunzele firave si anemice au stat doar la lumina artificiala…

Am creeat din cunostinte, din dogme, din obedienta un acoperis. Le spunem valori. Ne simtim bine la umbra lor, le invocam integritatea, dar nu ne intrebam daca intr-adevar ne ajuta si la ce. Ne ajuta sa ne facem un loc in societate, sa crestem la un loc de munca, sa ne facem prieteni, sa ne afirmam,si asta e bine. Dar nu ne ajuta sa ne descoperim pe noi insine, caci pentru asta trebuie sa dam acoperisul la o parte.

Sa ne revoltam impotriva tuturor lucrurilor impuse, sa punem la indoiala chiar baza fundamentala a cunostintelor noastre, sa ne debarasam de dogme. Sa invatam sa stam si sa ne uitam la soare macar cate un pic in fiecare zi , sa acceptam hrana spirituala neprelucrata, nefiltrata si ne”-ameliorata”, sa incercam sa redescoperim lumea facand abstractie de ceea ce am fost invatati.

Hai sa ne incaltam cu pantofii lui Alice si sa pornim catre Tara Minunilor, unde toate sunt posibile si asteapta sa fie descoperite! Sa urmarim raza de soare pentru a vedea, a simti ce se intampla cand ajunge pe un acoperis, o planta sau fiinta…

traiesc in tara asta

traiesc in tara asta si sunt mandra de ea. este o tara minunata cu bogatii naturale si spirituale, o tara care a dat omenirii minti iluminate, personalitati si genii in nenumarate domenii. si de fiecare data cand aud enunturi gen “da, o tara minunata, pacat ca e locuita”, “traim in tara asta, ce sa facem”, “asa suntem noi, romanii”, simt ca ceva se revolta in mine.

va rog nu ma intelegeti gresit. nu m-a ajuns patriotismul din anii de eleva, nu, atunci ma revoltam impotriva sloganurilor lispite de continut. la fel ma revoltam si impotriva celor care apreciau orice produs pe care scria “made in …” ca fiind de o calitate exceptionala doar pentru ca tot ce era romanesc nu era bun, si asta era o axioma.

nu m-a cuprins patriotismul, ci ma revolta nedreptatea. un spirit justitiar foarte treaz si sensibil sta la originea a ceea ce va scriu ca doresc sa fac. cei ce ma cunosc stiu ca nu pot determina cu percizie combinatia de sange romano-maghiaro-habsburgic ce-mi curge prin vine, si ca de fapt nici nu-mi pasa de formula exacta. pentru ca nu-s in niciuna din tabere. traiesc in tara ASTA, traiesc in Romania si nu caut o alta tara care sa mi se potriveasca din motive etnice, politice, ecologice. nu, am venit aici, si asta inseamna ca am o misiune in acest colt al universului, si nu ma plang de asta.

pana la urma fiecare vede in jur ce vrea. vede in haos posibilitate de miscare, libertate, diversitate sau, dezorganizare, indisciplina, stres. vede intr-o structura bine organizata comfortul de a sti in fiecare clipa ce se intampla, si planificarea vietii pe 5 ani inainte, sau vede ingradirea libertatii de a iesi din anumite tipare sau categorii si o robotizare, functie si asta de statutul social.

intr-un mod obsesiv remarc de ceva timp incoace cum lumea din jurul meu se plange. si nu se mai plange de prieten/a, sot/ie, vecini, servici etc, ci se plange de tara asta. apoi trece la ironii si complacere in ceea ce noi singuri ne creem: o tara pe masura gandurilor noastre. m-am gandit mult la ce este la originea acestei reflectari, ce anume din mine se oglindeste atat de acut in ce e in jur. nu, nu denigrez tara asta; nu denigrez conducatorii – au si ei misiunea lor pe acest pamant; nu-i incurajez  pe cei ce vor sa emigreze – in fond cei mai multi nu fug de tara, ci de ei insisi, si daca atitudinea nu se schimba mai devreme sau mai tarziu ajung in aceeasi situatie (am tot respectul pentru cei ce au un scop bine conturat inainte de a lua calea pribegiei); nu ascult emisiuni foarte populare pe tema neputintei noastre. caci tocmai a crede in neputinta, a ridica umerii la ce se intampla in jur, a nu actiona ne-a adus in aceasta stare!

eu sunt o urmasa o dacilor si-mi asum acest lucru. si mi-am dat seama ca doar trai acest fapt si de a fugi din calea celor minimizeaza meritele stramosilor sau contemporanilor nostri fara a cracni este greseala mea ce o vad in cei din jur.

asa ca mi-am propus sa adun informatii despre realizarile celor ce au calcat inaintea noastra pe aceste meleaguri, despre oamenii care au locuit si locuiec in aceasta tara si sa le postez intr-o sectiune speciala a blogului. fiecare post as vrea sa devina un prilej  de a spune “da, traiesc in aceasta tara si iata de ce sunt mandru/a de asta!”

…va continua

jocul corporate (2)

am incercat sa inteleg unele lucruri care se intampla in jur, lucruri uneori lipsite de logica mai ales daca aplici unele teorii invatate in inalte scoli… si am vazut ca mai peste tot se poate aplica fraza profesorului meu de economie cu care a incheiat materia: paradoxul consta in faptul ca daca teoriile ar functiona, nu ar mai exista crestere (economica in cazul sau). adica, daca toti am sti teoria si am aplica-o nu ar mai fi nevoie de noi si studii si progrese in a cunoaste lumea…

dar articolul de vineri e despre jocuri corporate.  datorita faptului ca in dezvoltarea noastra sociala am creat sau „s-a creat” un segment de „corporatisti” care adesea se simt amenintati, hai sa facem  un exercitiu si sa incercam sa vedem  cum  se aplica teoria lui maslow (vezi detalii pe http://ro.wikipedia.org/wiki/Abraham_Maslow)

 Se considerea ca pentru un corporate, la orice nivel, nevoile fiziologice sunt satisfacute. Pentru ca a lucra intr-o „corporatie (multinationala)” este de multe ori sinonim cu un anumit nivel al venitului cu care se pot satisface nevoile primare.

Si este ok. Ai putea trai linistit, cu lucrurile pe un fagas normal, intr-o dezvoltare fireasca potrivit capacitatilor si abilitatilor pe care ti le dezvolti. Problema este ca jocul „corporate” vine cu regulile proprii care se pot rezuma la urmatoarele cuvinte: competitie, ambitie, promovare.

Competitia spune sa te uiti la ceilalti, sa vezi cine alearga in jurul tau si pe cine, in mod implicit, trebuie sa depasesti.

Ambitia te face sa pui la o parte multe dintre lucrurile, activitatile, placerile tale pentru a alerga mai repede si sa depasesti cat mai multi alergatori. Pentru a obtine Promovarea.

Promovarea este cate o treapta, „nivel” de joc, peste care trebuie sa treci pentru a ajunge la limitele propriei capacitati de alergare, promovare, „fiintare”.

 Si acum sa incepem sa aplicam, sa modelam piramida lui Maslow pe jocul „corporate”.

Cand un corporatist a ajuns mai sus de o anume linie ierarhica, piramida nevoilor se redefineste…  pentru ca este la next level!

 Nevoia de siguranta se va transforma in siguranta postului, si va crea abil si cu rabdare acele structuri care sa-l sustina, sa nu cumva sa cada. Este un contract bilateral: „eu te sustin, tu ma sustii”. Si este adesea un contract cu oameni slabi profesional, care fara sustinere nu ar fi ajuns nicaieri sau s-ar prabusi, si astfel dependenta si angajamentul sunt puternice si sigure! Si pana isi satiface nevoia de siguranta orice om capabil reprezinta o amenintare si trebuie sa gaseasca o metoda de a-l marginaliza si a-i minimiza vizibilitatea.

 Postul i-e asigurat. Ce urmeaza? Nevoia de integrare, apartenenta la o anumita clasa, desigur. Vechii prieteni, colegi, uneori chiar familia nu mai sunt la nivelul noilor cerinte. Masa cu colegii la cantina nu mai corespunde, pentru ca nu ests vazut de cine trebuie, sau este vazut cu cine nu trebuie. Revista pe care o citea nu-i arata prestanta si o schimba cu ceva sofisticat, analitic sau „cu prestanta” pe care n o intelege, dar da bine.

La sedinte intarzie, ptr ca agenda e plina, isi ia laptopul, pentru ca este o persoana ocupata si nu-si permite sa se gandeasca la un singur lucru odata, raspunde la mailuri, isi da cu parerea, ia decizii, traseaza ordine. Ce conteaza ca ceea ce face e gresit, ca amesteca lucrurile?! Structura de sustinere e acolo sa munceasca… 

 Nevoia de stima, respect, recunoastere? Pai sunt cine sunt, nu ma recunosti? Mda, cei de seama sa ies la „business lunch”, „business dinner”. Vorbeste in cuvinte (putine la inceput) sofisticate, si pe masura ce-si imbogateste vocabularul „ceilalti” (i.e. de la nivelul anterior al carierei) nu-l mai inteleg si se uita „admirativ” la el… asta ca sa ascunda uimirea si sa nu zambeasca, si ghilimelele se vad doar daca vrea sa le veda. Cine nu-i cu el e impotriva sa!

Are dreptate, acum stie cum stau lucrurile, toti ceilalti trebuie sa invete si sa adopte punctul sau de vedere… Explica o data, de doua ori, de trei ori (daca interlocutorul e norocos) apoi il declara incapabil… nu-si pune vreodata problema sa asculte ca poate are ceva de invatat. Cum asa? El, de pe next level, are ceva de invatat?!

Dupa ce si-a satisfacut nevoile de siguranta, de integrare si recunoatere se pot intampla doua lucruri: fie continua jocul (competitie, ambitie, promovare) si tinteste urmatorul nivel ierarhic si se creeaza din nou nevoile de mai sus, fie identifica o altfel de nevoie,

Nevoia este de autorecunoastere, autorealizare… hm. Daca a ajuns aici (si sunt foarte putini) incepe sa vada lucrurile diferit si prioritatile se redefinesc, se schimba si iese din „joc”, din piramida nevoilor corporate si a celorlalte structuri sociale.

S-ar putea sa ramana corporate si sa abordeze jocul cu regulile proprii si sa castige.

S-ar putea sa inceapa alt „joc”. Doar ca de data asta e diferit. Pentru ca e mai mult decat iluzie, decat maya. si va incepe sa rada de tot jocul pe care l-a jucat