interpretari

acoperisul

Am fost la masa cu cativa colegi. Cu care merg mai rar la masa si cu care am constatat ca am destul de putine de vorbit… asa ca am decis sa „ascult” ce aveau de spus… Dureri de spate, astenie de toamna, afectiuni pulmonare etc. Si posibilele cauze: pozitia de lucru, lipsa de aer, regimul de viata, fumatul, mersul cu intarziere la doctor, calitatea actului medical, (ne)pasarea fata de sine, amanare, stress etc. Lucruri atat de personale, de „interne” cum este propria sanatate sunt tratate intr-un mod atat de periferic… dar cu gravitate si repros la adresa celor din afara eu-ului – doctori, sefi, trafic, anturaj…

Am avut un impuls de a incerca sa spun ca de vina pentru suferintele noastre suntem noi – fie pentru necunoastere, fie pentru ignoranta, fie pentru ca negam ca originea si apartenenta noastra la un Unic Divin (Energie, Suflu, Inteligenta, Iubire, Armonie sau cum simtim ce e Universul sau Dumnezeu)… – dar m-am oprit. Pentu ca am simtit ca vorbele mele s-ar lovi de un obstacol, asemeni unui acoperis ridicat deasupra unor plante care totusi au nevoie de soare si apa. Dar apa nu mai cade pe plante sa le hraneasca, sa le racoreasca, sa le invioreze, pentru ca sunt aparate. In schimb trebuie ca din cand in cand cineva sa le ude si sa le stropeasca. Poate ca lichidul are ceva proprietati asemenea apei, uneori i se adauga vitamine si alte substante care sa ajute plantutele sa creasca, iar plantutele se bucura, vegeteaza :), uneori chiar infloresc. Sunt recunoscatoare pentru grija purtata. Si mai mult decat atat! Daca cineva le-ar ridica acoperisul n-ar mai sti sa supravietuiasca, asa ca sunt recunoscatoare pentru dependenta de program sau programare! Ploaia le-ar uda cu neregularitate, iar plantutele au uitat cum sa-si faca stocuri. Apa de ploaie nu mai seamana cu „apa” si nu ar sti cum s-o prelucreze. Frunzele s-ar arde in bataia soarelui, pentru ca frunzele firave si anemice au stat doar la lumina artificiala…

Am creeat din cunostinte, din dogme, din obedienta un acoperis. Le spunem valori. Ne simtim bine la umbra lor, le invocam integritatea, dar nu ne intrebam daca intr-adevar ne ajuta si la ce. Ne ajuta sa ne facem un loc in societate, sa crestem la un loc de munca, sa ne facem prieteni, sa ne afirmam,si asta e bine. Dar nu ne ajuta sa ne descoperim pe noi insine, caci pentru asta trebuie sa dam acoperisul la o parte.

Sa ne revoltam impotriva tuturor lucrurilor impuse, sa punem la indoiala chiar baza fundamentala a cunostintelor noastre, sa ne debarasam de dogme. Sa invatam sa stam si sa ne uitam la soare macar cate un pic in fiecare zi :), sa acceptam hrana spirituala neprelucrata, nefiltrata si ne”-ameliorata”, sa incercam sa redescoperim lumea facand abstractie de ceea ce am fost invatati.

Hai sa ne incaltam cu pantofii lui Alice si sa pornim catre Tara Minunilor, unde toate sunt posibile si asteapta sa fie descoperite! Sa urmarim raza de soare pentru a vedea, a simti ce se intampla cand ajunge pe un acoperis, o planta sau fiinta…

Standard

4 thoughts on “acoperisul

  1. buruienile strica ordinea si alinierea! nu, nu, prea multa personalitate nu se accepta in companii, caci strica omogenitatea si necesita prea multe resurse pentru aclimatizare (=adaptare).
    nu-si vor bate capul cu tine, insa, din pacate, vor incerca sa creeze din ce in ce mai multe clone sau specimene docile care ar face orice, chiar sa uite de divinul dinlauntrul lor pentru o protectie iluzorie sub un acoperis din sticla si beton.
    si cum uite-asa, incetul cu incetul oamenii uita ca sunt creaturi divine, ca in afara de minte mai au si trup, dar si suflet.
    dar mai e o sansa! ca buruienile sa napadeasca cultura! si ca intr-un fel sau altul leguma de soi sa trebuiasca sa-si aminteasca anumite lucruri, sa invete de la buruinana.
    eu cred ca asta-i partea pe care ti-ai asumat-o 🙂

  2. bogdan says:

    intotdeauna variem monotonia insa aducem prea putina gingasie in actul nostru. devenim legume (fierte sau la gratar) si apoi ne bosumflam de statutul incomod al celui care se lasa ingurgitat de catre altul: ”de ce te plangi ca esti strivit daca te-ai facut vierme”! dar e de inteles ”calamitatea” – “l’enfer c’est l’autre” – atata timp cat a iubi ramane o actiune pe care o transpunem, in maniera statica, altora.
    bucurie!

  3. nanook says:

    se zice ca o prietenie/o casatorie se destrama din momentul in care unul dintre parteneri isi propune sa il schimbe pe celalalt. de ce sa il schimbe? pentru ca il considera altfel decat el/ea, ‘imbunatatibil’ dupa standardele personale care, evident, sunt cele ‘adevarate’.

    extrapoland ideea aceasta la buruieni, uitam ca ‘buruienile’ sunt si ele vii, parte a aceleiasi energii care ne da viata si noua. cum patru degete la o mana nu se pot supara pe al cincilea pentru ca este altfel, nici noi nu ne putem supara pe ceea ce traieste alaturi de noi.

    mergand cu extrapolarea mai departe, la colegi, cred ca impartasirea problemelor lor reprezinta o dovada a increderii pe care ne-o acorda, iar pe de alta parte aceste subiecte probabil ca sunt foarte importante pentru ei.

    mai este un lucru pe care doresc sa il spun astazi si apoi voi tacea. orice se poate spune, folosind cuvintele potrivite si avand mereu viu in minte ca oamenii sunt mai sensibili decat florile. oamenii nu se supara daca le arati cumportamentele lor care te agreseaza dar se supara daca le spui ca te agreseaza ei.

    cu cele mai bune ganduri pentru o zi excelenta.

  4. Pingback: Dincolo de gratii… « Oglinda Oglinjoara…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s