contemplari

m-au invatat pestisorii!

Azi am cumparat cativa pestisori pentru a popula acvariul ce l-am reinstalat. (daca vreti va povetesc intr-un post separat despre aceasta activitate – va puteti exprima aceasta dorinta in comentarii :)).

Nu stiu ce mi-am ales sa ma duc la magazinul de animalutze in cea mai geroasa zi, dar cum de trei zile vroiam sa ajung, nu am mai avut rabdare sa mai astept sa treaca gerul. Daca as fi facut asta probabil va povestioara de astazi ar fi fost cu totul alta :))

Despre ce e vorba… am ales pestisorii veseli si doua plante si am ajuns cu ele la masina – sub haina, ca sa nu ajunga mostre inghetate ca in Ice Age. In masina nu am putut sa-i pun pe bancheta cu o temperatura apropiata de zero grade, ca sa nu sufere de soc termic – pestisorii exotici sunt foarte sensibili. I-am pus in caciula mea, si mi i-am pus in poala. Cu temperatura am rezolvat-o, asa ca am pornit spre casa (cu ocol spre gradinita).

Apa din punga de transport se legana lin, si fiecare schimbare de viteza sau denivelare genera unde de soc in ambientl provizoriu al zebrelor si tetrazonelor. Avand in vedere ca am vazut Finding Nemo, si la un moment dat in film era imaginea unui pestisor invins de zdruncinaturile unui copil sadic am simtit nevoie de a verifica pestisorii, de a-i linisti cumva…

Dar pestisorii erau bine, se lasau leganati de valurile mai slabe si mai puternice, se lasau duse de curentul artificial al apei.

Si mi-am dat seama ca lasandu-se purtate de val aveau mult mai multe sanse de a ajunge nevatamate la destinatie decat incercand sa ramana neclintite in miscarea brusca sau lina a masinii.

Si asa cum pestii si-ar fi facut mai mult rau incercand sa se opuna valurile, asa si noi, oamenii, ne facem rau incercand sa ne opunem firii. Incercand sa rezistam incercarilor in loc sa traim incercarile care ne inconjoara, care ne testeaza. Pentru a ajunge acolo unde Universul ne duce – intr-un loc mai prietenos decat magazinul de animalutze 🙂 – tot ce avem de facut e sa traim valul, unda de energie. De ajuns tot acolo ajungem – mai mult sau mai putin zdruncinati de drum. Ne zbatem, ne luptam, vrem sa schimbam orice e in jurul nostru, fie tipand, fie luptand, fie refugiindu-ne. toate astea inseamna efort, energie irosita.

Din samburele de piersica va iesi un piersic, niciodata un visin. De ce sa te lupti sa faci fructele piersicului sa semene a visine?

Apoi am ajuns acasa. Am ajuns la momentul in care am vrut sa las pestisorii in apa. In acvariul considerabil mai mare, cu plante, oxigen si lumina. Si ce credeti ca au facut pestisorii? In loc sa zburde spre “larg” incercau sa ramana in punga… oare cum as fi putut sa nu ma gandesc la aceiasi oameni care prefera sa-si continue traiul in limitarile cotidiasnului, luptandu-se cu ce li se intampla, in loc sa accepte provocarile, sa le inteleaga, si apoi sa ajunga in armonie, liniste, pace…

Si mi-am mai dat seama ca aceste trairi, strafulgerari sunt un fel mai profund de a trai aici si acum!

Standard

3 thoughts on “m-au invatat pestisorii!

  1. Pingback: panica « Oglinda Oglinjoara…

  2. Pingback: Echilibrul (dintre corp, minte si spirit) « Oglinda Oglinjoara…

  3. Pingback: curentii… vantul… « Oglinda Oglinjoara…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s