interpretari

agresivitatea

De ce oamenii se dezumanizeaza? De ce simtim din ce in ce mai putin sentimente umane, calde de la cei din jur? De ce suntem intr-un proces de degradare generala?

Cineva mi-a atras atentia asupra faptului ca oamenii sunt din ce in ce mai agresivi… si da, asa e. si ciudat este ca si o conversatie care porneste de la intentia de a-i intelege pe altii se sfarseste in judecati, acuze, uneori un bine mascat “asa-i trebuie…”

Am stat si am urmarit oamenii, m-am urmarit pe mine.

Si cred ca pot generaliza ca devenim agresivi, nervosi cand ne  lipseste ceva, cand asteptarile ne sunt departe de “realitate”.  Si aici se dezvolta un nou subiect de cercetare referitor la lipsuri… si asteptari…

Eu personal devin ostila daca nu imi pot crea spatiul/timpul pentru a fi cu mine insami – as putea spune pentru a medita, a-mi linisti mintea. Adesea simt nevoia unui “spatiu” propriu, cand 5-10-15 minute imi pot permite sa nu gandesc, sa fiu relaxata, deconectata de ce e in jur. E un moment in care descarc tot ce am adunat in timpul zilei sau zilelor, cand o iau de la capat. Si e real : o iau de la capat chiar de continui ceva inceput de dinainte. Pentru ca o fac din alta perspectiva, fara a fi legata de gandurile, judecatile, actiunile trecute, care ma tineau intr-un anumit tipar de rezolvare a problemelor. E un “zoom-out, zoom in”.

Dar de ce imi lipseste spatiul sau timpul pentru a fi eu cu mine? Pentr ca lista de actiuni, de probleme de rezolvat e lunga, adesea actiunile incepute se intrerup, memoria capituleaza la a nu stiu cata intrebare “oare ce faceam? Ce cautam?”…

Ma gandesc ca atunci cand pe lista cu litere mari si semne de exclamare sunt scrie “mancare”, “bani de intretinere”, “haine pentru copii”, nevoia de relaxare, de a medita devin un lux, un moft. “ma lasi cu astea? Nu vezi ca nu am cu ce-mi lua mancare?”. Da, te las, caci e adevarat, cand nevoile primare, existentiale nu-s satisfacute, nevoile de autocunoastere si evolutie individuala sunt dincolo de orizont…

Dar si oamenii care nu au mancarea, intretinerea etc pe lista sunt nefericiti, nervosi si agresivi… pentru ca au constatat ca satisfacerea unor nevoi nu le-a adus linistea si fericirea pe care le credeau legate de realizarile materiale de baza. Si e normal, societatea de consum are grija sa le puna noi si noi produse pe lista, si nu uita sa le tina treaza iluzia ca un anume parfum, de exemplu, ii teleporteaza pe insule exotice unde tot ce au de facut e sa stea pe sezlongul de la margine marii si la umbra unui cocotier…

Apoi mai e nevoia de apartenenta la un grup cu pretentii mai mari, si evident, trebuie sa dovedesti ca ai aceleasi obiceiuri si posibilitati de a le sustine – lucru de multe ori fals, si care genereaza noi si noi griji… la fel ca nevoia de recunoastere…

Atata timp cat actiunile noastre sunt dictate de reguli sociale si nevoia noastra de a fi in socetate, nu vom fi linistiti, nu vom fi oameni. Vom fi niste animale bipede disperate in a ne marca teritorii (pe care le posedam – casa, teren, masina, pana la sfere de  influenta, afinitati, putere…). si lupta pentru teritoriu este o continua ofensiva – defensiva. Din pacate, noi, oamenii, suntem capabili de atrece peste cadavre, peste licarirea divina dinlauntrul nostru doar pentru a arata cine suntem.

Si cine suntem? Nu mai stim a raspunde la aceasta intrebare… pentru ca raspunsul il cautam in afara. Si suntem frustrati ca nu avem timp, nu avem bani, nu avem putere, nu avem fericire. Si le dam in cap sau ii marginalizam pe cei ce nu-s deprimati si animalizati, caci nu mai sunt ca noi…

Hai sa ne intrebam cine suntem si sa incercam sa raspundem fara a ne relationa de NIMIC din exterior, nici de familie, nici de servici, nici de prieteni… cine suntem???

Mai ziceam ca devenim agresivi si nervosi cand asteptarile ne sunt inselate. asteptarile… ce sunt ele? Un fel de cauza efect… daca fac ceva ar trebui sa se intample un alt anume ceva. Daca ma comport frumos, ceilalti ar trebui sa aprecieze asta, sa actioneze ca atare. Daca mi-am luat o masina noua, vecinii trebuie sa vada si sa admire posibilitatile mele, si sa fi e eventual invidiosi . daca am fost avansat, brusc toti cei din jur trebuie sa-si schimbe atitudinea, sa ma asculte… si cate si mai cate astfel de exemple…

Ei bine, aceste lucruri nu sunt intotdeuna asa, si genereaza nemultumiri… frustrari… nervi… din nou, pentru ca avem asteptari de la oameni dinafara noastra, ne legam de exterior. Unde ambitiile noastre se intalnesc cu ambitiile celorlalti adeseori intr-o lupta directa, uneori in paralel, caci lupta e pe multe fronturi.

Si daca e asa, cum sa nu devina agresivitatea o stare fireasca?

Da, omul se dezumanizeaza, se descompune, traieste la marginea fiintei. Dar asta nu e decat o stare care pre-merge regasirii omului ca OM, recompunerii elementelor esentiale ce il definesc.

Da, e tare neplacut sa vezi ca o vorba buna naste resentimente, ura, invidie, dar e mai “comestibil” privit ca o etapa necesara regasirii noastre ca fiinte ale luminii.

Standard

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s