contemplari

ce ne place sa judecam!

Unii oameni confunda bunatatea cu pasivitatea, cu a accepta orice, te lasa calcat in picioare fara sa reactionezi decat cu intelegere si ingaduinta. Bunatatea pare a fi ceva sinonim cu o stare de beatitudine in care dai usor din cap si zambesti indiferent ce(-ti)  fac cei din jur. Probabil ca aceea e bunatatea ultima, a Maestrilor desavarsiti, care ii pot tine departe pe cei care-i deranjeaza sau pot a se pazi doar cu forta gandului. Si faptul ca in spatele a ceea ce se vede exista un scut sau o forta infinita de aparare, folosita la nevoie, nu este vizibil. Acestea sunt lucruri subtile, si cei ce “judeca” ce inseamna a fi bun – a fi rau nu il pot percepe. Dar eu nu cred ca “a fi bun” in sens dogmatic, implica lipsa de a (re)actiuna.

Poate ca trebuie sa am o anume reactie (de care uneori nu ma cred in stare) pentru a fi oglinda cuiva, pentru a i se arata ceva, sau ca situatia respectiva mi-e oglinda… – da-ne Doamne, ochi sa vedem!

Prin dogmele noastre “a fi rau” inseamna sa te bati, sa fii violent, sa ripostezi. Dar daca aceasta actiune o vezi cu ochii celui “rau” poate ti se va parea absolut indreptatita, legitima… de aparare proprie sau chiar a dreptatii – da-ne Doamne, ochi sa vedem! Sau, multumim, Doamne ca avem ochi sa vedem, ajuta-ne sa-i deschidem…

Ca ne-am imbacsit de judecati, de prejudectati, de placerea de a riposta (verbal, desigur, caci (doar) riposta fizica inseamna ca esti violent sau rau…), de a  zeflemisi, de a-i desconsidera pe cei ce se desprind de conditionarile sociale si ale mintii, indraznesc sa fie fericiti cand in jur oamenii se tavalesc in mocirla creata de ego si competitie.

Sa va spun o anecdota – actiunea se petrece in iad, si un pacatos mai mic (daca exista grade de comparatie…) a fost pus paznic la ceaune in care clocoteau pacatosii “mai mari”. Dupa o saptamana era terminat. Era la ceunul de japonezi, si nu putea sa inchida un ochi pentru ca imediat ce facea asta toti osanditii pe puneau pe a inventa ceva ce sa-i ajute sa evadeze. S-a plans la “team-leader-ul” pazitorilor, si acesta l-a mutat la ceaunul francezilor. Aici aceeasi poveste… cum punea geana pe geana, pacatosii se urcau unul pe altul, se sprijineau, se ajutau sa iasa… apoi a trecut pe la nemti, care iar s-au pus toti la calcule de unghiuri, inaltimi etc pana gaseau o formula sa iasa. La urma, sefului i se facu mila de noul-sosit si l-a pus paznic la romani… au trecut o saptamana, doua, si liniste… s-a dus sa vada ce se intampla cu paza.  Paznicul statea linistit, odihnit, fara nicio grija. “pai ce faci, mai? Ti-au evadat toti detinutii?” “as, sefule, nici vorba. Si multam pentru slujba asta, este cea mai simpla” ”cum asa?” “pai stii, astia-mi fac toata treaba. Cum da unul sa iasa, ceilalti il trag inapoi”….

Pai dragi Oameni, inainte de a judeca binele de rau, hai sa cunoastem si binele, si raul. Ce e bine? Ce e rau? De ce etichetam oamenii? de ce trebuie mereu sa ne raportam la altii, de ce nu ne privim mai mult pe noi inauntru? De ce nu ne recunoastem pe noi in ceea ce vedem in altii?

Standard

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s