interpretari

butoiul si paharul

“Nu te juca cu focul langa butoiul de praf de pusca” Pare a fi un sfat redundant, si chiar este. Cu o conditie: sa iti dai seama ca esti langa butoi.

Insa din nefericire butoiale cu exploziv uneori se creeaza timp de mai multi ani, si de multe ori ele sunt ignorate, caci praful, adunat putin cate putin pare a disparea, ca si cum nu a fost. Doar ca praful de inmagazineaza intotdeauna peste cel de dinainte, si cand s-a adunat o anumita cantitate, explodeaza la orice scanteie. Ceva de genul paharului cu apa, cand de la o anume picatura incolo apa da pe-afara. Si e o munca dificila, care necesita consecventa si daruire pentru a goli butoiul sau, dupa caz, paharul. Si este asa, pentru ca odata ce butoiul si-a gasit o supapa – manifestat prin mici explozii, recurge adesea la acesr mod de detensionare. Uneori se intampla  si implozii, dar in acest caz se amplifica exponential puterea urmatoarei  explozie.

Dar sa vedem un pic ce intra in butoiul buclucas…

Cu nemultumiri si frustrari repetate, cronice, generate de anumite lipsuri (mancare, casa, bani, comfort) si pentru care gasim un vinovat, mereu acelasi in afara – gen seful/a, colegul/a, sotul/sotia , fratele/sora.

Cu atitudinea acuzatoare a celor din jur – “pluteste” deasupra capului vina pentru a fi facut sau a nu fi facut ceva, vina destul de vaga de altfel, care nu poate fi explicata sau specificata foarte clar. E de fapt frustrarea de a fi mereu tap ispasitor…

Butoiul se mai umple cu “gunoiaiele” celorlalti.  Cu acele trairi si experiente ce sunt adunate la servici, in trafic, la posta, in magazin etc si cu care oamenii se incarca si abia asteapta sa dea de cineva care e dispus sa-i asculte pentru a-si deserta sacul de probleme. E “privilegiul” de avea stirile de la ora 5 sau o cronica a problemelor in exclusivitate.

Si cand zi de zi butoiul e umplut cu tenacitate, si energia cu care se incarca gesturile, acuzele sau povestile e din ce in ce mai mare, si se pune mai multa patima in ele, “caci tzine” , explozia nu e departe…

Dar de ce facem asta? De ce explodam sau de ce-i facem pe altii sa explodeze? De ce e butoiul deschis? Cred ca primul strat de praf de pusca se pune fara sa ne dam seama, pentru ca atentia e indreptata catre altceva. Si mai tarziu e greu sa acoperim butoiul pentru ca incercam sa evitam o situatie delicata sau pentru ca avem iluzia ca se goleste singur. Cand incepem sa ne intrebam ce e de facut e prea tarziu. Butoiul incepe sa mocneasca. Suntem aproape de explozie… si explozia in loc sa fie eliberatoare – caci praful de pusca se consuma, este nimicitoare. Consuma energie, creaza disarmonie, suparare, tristete, chiar ura.

Si frica si ura sunt singurele sentimente umane care ne opresc din evolutie…

Si ce e de facut? Ce facem cu butoaiele noastre? Un raspuns sau sfat pe care-l primesc e “nu baga in seama”. Dar asta nu e tocmai ce a dus la acumularea primului strat de praf de pusca?!

Poti incepe dezamorsarea butoiului, dar pentru asta e nevoie de doi.  De cel ce are butoiul si de cel ce contribuie la umplerea sa. Dar de multe ori unul din cei doi e intr-o zona de comfort din care nu vrea sa iasa…

Standard

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s