contemplari

autosuficienta si ignoranta

Suntem atat de ignoranti in auto-suficienta noastra! Suntem atat de limitati!

Si spun asta nu pentru ca nu avem ambitii pentru ca re ne zbatem, pentru ca nu avem vise pe care sa vrem sa le indeplinim. Nu, spun asta pentru ca cele mai frecvente aspiratii ale noastre sunt legate de o pozitie intr-o multinationala cu o cifra de afaceri cat mai MAAAARE, de un salariu cu care sa putem epata, de recunoasterea amaratului care asteapta un banutz de la “importanta “ care coboara din masina care costa cat o casa, ne dorim ca si copiii nostri sa fie recunoscuti si apreciati de aceleasi cercuri in care incercam sa patrundem si sa ne facem un “nume”.

De cate ori am intrebat oameni in jur despre scopul lor in viata, raspunsul a fost “sa-mi vad copilul mare, sa-l ajut sa-si ia o casa, o masina…”

Material, material, material… o singura dimensiune, dar pe care am innobilat-o cu trei, probabil tot din nevoia mintii si ambitiei de a avea “mai mult”. – ego-ul meu ar spune ca deja suntem in 5D: latime, lungime, inaltime, timp si bani… dar tot eu spun ca atata timp cat toate 5 au unitati de masura suntem intr-o singura dimensiune, cea a materialului…

Suntem ignoranti, conservatori, ancorati in realitatea strict materiala si infricosati de orice schimbare. Nu vorbesc de schimbarea masinii, serviciului sau a casei, nu. Vorbesc de ridicarea ancorei!

Eram astazi in padure. Am iesit cu bicicletele, si rotile (caci nu pot spune pasii :)) ne-au dus catre niste drumuri mai putin populate, si totusi asfaltate! in imediara apropiere a orasului. La 50m de un drum batut aproape zilnic incepe o poaza de liniste, de natura, de triluri de pasari. Avand in vedere ca intr-o zi cu gratare incinse si zone la iarba verde supra-aglomerate aici abia erau cativa trecatori  mi-am dat seama ca nu numai eu eram o ignoranta, si foarte multi altii in jur.

Eram cu doi copii incantati de a pedala pe drumuri de padure (la un moment dat am iesit de pe asflatul sau betonul acoperit de frunze si pamant), de a porni in cercetare pe jos, de a vedea scorburi si gaze. La un moment dat unul dintre ei a vrut sa dea la o parte o panza de paianjen si sa racaie un muschi de pe trunchiul unui copac. Nu am stiut cum sa le spun sa nu o faca, si nu am stiut prea bine nici eu, la inceput de ce simteam asta. Apoi am spus cu voce tare “textul” raspuns pentru mine si explicatie pentru ei “daca padurea ne-a lasat sa patrundem in ea, daca ne-a primit si indrumat a o cunsoate, hai s-o respectam, sa nu-i deranjam echilibrul, sa nu incepem a face ceea ce stim cel mai bine sa facem : sa incepem a distruge”…

Ignoram pentru linistea mintii noastre ca orice actiune in sensul ambitiilor noastre materiale distruge un coltisor de univers. Fie ca e vorba de padurile care se impuniteaza, de apele ce se polueaza, fie de plantele pe care le imbuibam cu ingrasaminte si chimicale si nu mai stim de ce nu mai sunt la fel de rezistente ca in copilaria noastra cand bunicile noastre nu isi imaginau ca ar trebui sa foloseasca ingrasaminte diferite pentru fiecare ghiveci, si fiecare cu formula sa chimica, fara urma de natural…

Suntem autosuficienti nu in sensul “corporate”, adica lipsiti de ambitie si pro-activitate, nu. Vorbesc de autosuficienta cu care ridicam din umeri si punem : “pai asa fac toti”, “asta stiu sa fac”, “ce sa-i facem , asa e viata si societatea in care traim”, “dupa ce SE schimba ceva, o fac si eu”, “daca vad ca functioneaza un nou concept de viata ma aliniez cu mare deschidere”  etc.  cati vedem dincolo de materialul din jur, dincolo de iluzie? Cati trecem de limitarea (auto)impusa a existentei noastre?

Si daca nu va considerati autosuficienti si limitati, testati-va: faceti un exercitiu si dati un raspuns sincer la intrebarea : “sunt pregatit sa fiu locuitor al unui “sat spiritual”?” cine trebuie sa schimbe ceva in jur astfel incat sanu mai aveti conditionarile pe care le puteti enumera cu usurinta in primele minute de gandire?

Standard

One thought on “autosuficienta si ignoranta

  1. Cu siguranta sunt pregatita 🙂 Chiar mi-am petrecut week-end-ul undeva la tara, in varful unui deal unde casutele sunt la distante de minute de mers pe jos una fata de alta, unde copacii sunt inca infloriti si iarba este verde de inceput de primavara, aerul curat, cerul senin, soarele cald, vantul adietor, ciripit de pasarele, cucul canta de zor, padurile fosneau incetisor, bondari, gaze, musculite, gargarite,oi,vaci,caini,buda in curte,fantana…minunat, am ramas fara respiratie la vederea acelor frumuseti pe care mama natura ni le daruie din plin…cu toate ca sunt obisnuita sa ma bucur de natura, o fac natural pentru ca la munte am crescut…si totusi, ma bucur de ea in fiecare clipa sub toate formele ( respir, privesc, aud, simt energia…)…si ma gandeam ca as sta o vesnicie fara sa-mi doresc sa mai plec vreodata de acolo…si astept aceasta clipa caci ea se apropie vertiginos 🙂
    Iar referitor la cine trebuie sa schimbe ceva in jur, sunt doua variante pe care le vad eu : 1. nu trebuie nimic schimbat in jur pentru ca totul este perfect asa cum este, si aici intervine practic acceptarea si vaderea frumosului in tot ce exista, apoi atragerea frumosului in realitatea proprie; 2.daca ceva nu-mi convine, nu este vina nimanui si nu trebuie sa astept ca cineva sa schimbe ceva ci sa pornesc schimbarea din mine, adica nu am asteptari de la nimeni ci pur si simplu fac eu ce mi-as dori sa faca cineva…si uite asa ajungem la puterea exemplului…ah, cat as mai putea filozofa pe acest subiect 🙂 dar ma opresc aici nu inainte de a va transmite ganduri bune si aer curat plus energie de la Bisoca, jud.Buzau:)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s