contemplari, timpul, univers

panica

Observ in jurul meu un inceput de panica. Incep sa apara in mod oficial stirile pe care oamenii au incercat sa le ignore vreme indelungata. Acum nu mai au incotro, le vad. Lucrurile incep sa fie evidente.

Si se schimba perceptia asupra lucrurilor. Se schimba paradigma. Si nu se stie cum, in ce fel, iar necunoscutul genereaza teama si imboldul de a ignora in continuare informatii, studii, chiar lucruri care se vad cu ochiul liber. Din pacate a vedea cu ochiul liber nu e acelasi lucru cu a privi fara a judeca sau fara a incerca a suprapunenoul cu ceva ce s-a mai intamplat inainte. Si asta inseamna ca privim spre viitor incercand a-l suprapune cu trecutul. Pus pe hartie pare a fi un paradox, dar de fapt e realitatea… mintii.

Declarativ foarte multi oameni vor sa “experimenteze lucruri noi”. Dar asta nu inseamna decat lucruri facute de altii si neincercate de ei. Daca e vorba de un lucru cu totul nou e o problema… cati nu au ras de incercarile de zbor ale pionierilor acelor vremuri? Cati nu au incercat sa minimizeze descoperirile tehnologiei de astazi? Cati cred in fiinte invizibile, cati sunt inspaimantati de ceea ce nu se vede si nu se pipaie, cati traiesc in armonie cu ei? 

Orice e nou e luat in deradere sau ignorat pana mintea umana se obisnuieste cu factorul de noutate . Apoi intra in cotidian si noul devine firesc, devine ridicol sa ne imaginam ca altii nu au recunoscut din prima un lucru atat de evident precum faptul ca pamantul e rotund!

Ei bine, suntem intr-un punct in care trebuie sa acceptam, incetul cu incetul, unul cate unul, ca se vor intampla lucruri noi. Necunoscute mintii noastre construite pe istoric. Si ne e frica.

Mintii i-e frica. Se blocheaza. Se linisteste abia cand gaseste albia pe care sa inceapa sa curga gandurile, judecatile. Nu mai conteaza daca e albia potrivita sau nu, torentul a trecut, apa clipoceste linistita la vale. Pana ce intervin factori externi si albia se blocheaza. Si apa-si schimba cursul.

In secolul 19 Schopenhauer enunta ca adevarurile trec prin trei etape:  prima data sunt ridiculizate, apoi intampina o opozitie violenta, urmand a fi acceptate ca evidente.

 Ei bine, omenirea este in fata unui mare examen prin care trebuie sa-si dovedeasca maturitatea in a recunoaste iminenta unor evenimente, capacitatea de adaptare, sau mai bine zis de comuniune, contopire a fiecarui In-divid cu Unul Uni-versul. Cu cat omul se opune mai vehement schimbarii fie prin continuarea cu incapatanare a activitatilor mentale, fie prin ignoranta si ancorarea in material, cu atat ii va fi mai greu. A fi consecvent nu va mai fi o calitate, ci o piedica. Din fericire noi ca natiune, in general, nefiind decat ca exceptie consecventi sau loiali vreunei convingeri, aliante sau intelegeri ne vom adapta mai usor decat natiunile obediente si cu traditie. Si iata ca “inconsecventa” si “oportunismul” condamnate pana de curand devin conditie de supravietuire! Cat de minunat e sa urmaresti rotirea cercului vietii!

Cat de unic este timpul pe care-l traim!

E minunat. Sau infricosator. In functie de cat de ancorati suntem in credinte, dogme, logica, cat de dependenti suntem de functionarea mintii, de legaturile si conditionarile sociale. Daca vrem sa scapam de frica exista o singura solutie: sa capitulam. Sa acceptam lucrurile asa cum sunt fara a le judeca, fara a le incadra in categorii, istorii. Fara a cauta explicatii si previziuni. Doar traind, Aici si Acum. E un test de incredere. Incredere ca Universul e Iubire si Armonie.  Incredere in faptul ca apartinem Uni-versului.

Intrebarea e: trecem sau nu testul?

Standard

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s