contemplari

omul nuca

Linistea si pacea primordiala a fost strapunsa de cuvant. Si linistea a disparut. Sufletul s-a intrupat in materie. Materia a evoluat, a creat imperii marete, tehnologii moderna, a creat imparati si cersetori, sclavi si Oameni liberi. Sufletul a fost uitat. Apoi, in intunericul constintei omului a aparut o scanteie. Si intunericul a disparut.

Lumina patrunde in noi luminandu-ne sufletul si chipul, inseninand mintea si viata, facand loc Bucuriei, Iubirii, Armoniei, pacii intre Oameni, facandu-ne solii a starii Divine.

Ce frumos e acest scenariu. Si poate fi atat de real, atat de palpabil! Si minunatia consta in faptul ca nu trebuie sa “se” intample nimic pentru a fi aievea. Nu. E suficient sa deschide ochii. Sa devenim din omul-nuca omul nuc. sa ajutam firul firav (si totusi atat de puternic!) al constiintei,  sa strapunga coaja si sa devenim ce ne e dat sa fim! Sa iesim din micimea nucii si sa crestem spre soare! Sa ne ridicam bratele spre cer si sa ne luam apa din pamant si phrana din aer :))

Credeti ca degeaba jumatatea (!!!) de nuca seamana cu creierul uman? Ca degeaba creierul, mintea e intr-o coaja tare? Ca aceasta coaja nu o apara (de cine?), ci mai degraba o separa de Univers? O tine in intuneric pana ce patrunde primul fir de lumina, insemnand ca s-a spart. Si-apoi intunericul dispare si nu mai poate reveni, caci Omul-nuca si-a depasit conditia, incolteste, creste, infloreste, ocroteste, e unul cu Universul…

Coaja se sparge greu. Planta incipienta trebuie sa apese greu ca sa poata iesi la lumina… ca sa creeze o bresa in granita dintre mental si spiritual…

Paradoxul e ca mintea creeaza lumi, creeaza realitati si traieste iluzia ca aceste lucruri sunt marete si grandioase, si in realitate nu e decat o jumatate de nuca, ce incape intr-o jumatate de nuca, sub coaja… uneori mancata de cate un vierme temerar, sau uscata. Si nu vrea sa treaca de coaja. I-e teama ca realitatea pe care o traieste se va dovedi efemera, i-e teama ca-si va da seama ca ceea ce altii incearca sa-i transmita ciocanind de-afara in coaja este Adevarat, ca va trebui sa accepte limitarea, i-e teama ca grandoarea mintii va fi ciuntita.

Si cat de fals! Caci odata trecut de coaja Omul va doar primit cu bratele deschise in Univers, in Fiinta! A fi invaluit de Lumina si de Iubire. Caci Universul, Spiritul sau Creatia, cum vreti sa-l numiti, doar ESTE. Exista prin A FI, creeaza prin simplul fapt de A FI. A Fi devine sinonim cu Iubirea, cu viata. Si mintea va putea crea in continuare lumi si realitati. dar de data asta acestea vor fi miracole, vor fi minuni, nu vor mai semana deloc cu cenusiul de dinainte, cu lupta pentru liniste, pentru un dram de spatiu, de timp. Cat de ciudat. Ce paradoxal!  Sa te lupti pentru pace, pentru liniste, pentru Iubire 🙂

Ce e sus e si jos. Suntem pe fractalul evolutiei, precum nuca si omul. Putem deveni nuc.

Doamne, multumim ca avem sansa de a iesi din conditionari, din coaja, ca putem vedea mai mult.

Standard

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s