carti, evolutie, spirit

pledoarie pentru VIATA

De cand am venit pe Pamantul acesta a trebuit si trebuie sa invat si sa ma supun unor reguli sociale, regulilor societatii.

De nenumarate ori m-am intrebat cu ce gresesc eu, ce am facut invers decat trebuia, pentru ca oricat de mult m-as fi straduit nu mi se recunoastea efortul. Adesea vorbesc si nu sunt auzita… Fac lucruri si se vad cand altcineva si le asuma… am inceput a privi in jur si sa vad cum fac altii de au succes, am incercat sa-i copiez. Si a iesit ceva patetic, fals, ca un implant grotesc si pe care corpul il respinge instantaneu ca fiind strain si total incompatibil.

Nu i-am mai copiat pe altii. M-am uitat la regulile jocului si am constatat ca le respect, dar totusi ceva nu merge. EU nu eram nicaieri. Nu ma vedeam. Am ajuns o suma a proiectiilor celorlalti, un vortex de pareri, ganduri, asteptari. Si tot nu era bine, caci nu e suficient sa raspunzi cerintelor, ci sa le si anticipez pe cele ce vor urma. Si asta nu ar fi o problema in conditiile in care as avea in jur oameni care sa-mi semene ca gandire, ca asteptari, ca deschidere (sau “naivitate” ca eticheta sociala). Dar daca cei din jur gandesc diferit nu prea am cum sa intru pe modelul lor ca sa stiu ce va mai urma,  decat cu implantul grotesc…

Apoi am inceput sa ma caut pe mine sub foile de ceapa. Am inceput s-o curat, sa-i dau strat dupa strat la o parte. M-au usturat ochii, mi-au curs lacrimile, m-am oprit sa-mi revin, si am continuat.

Am ajuns la EU. Si am constatat ca nu am nicio legatura cu ceea ce altii se asteapta de la mine, ca nu am cum sa le raspund asteptarilor nepotrivite mie. E ca si cum cineva se asteapta de la un croitor sa faca neurochirurgie, iar acesta sa incerce cumva sa faca o operatie cu succes. Dar studiile sunt diferite, indemanarea e diferita. Studiile le poti compensa, dar priceperea mai greu caci in afara de exercitiu e nevoie si de talent.

Ei bine, am incercat sa devin croitor academician. Am invatat, am exersat, am taiat, am cusut… am fost frustrata, suparata, convinsa ca daca altii ma vad neurochirurg, asa trebuie sa fie.

Am venit aici, pa Pamant ca un Suflet liber, cu o misiune aleasa si asumata Acasa, conform legilor Universului. Am venit sa invat, sa ajut, sa creez, sa inteleg, sa-mi sting karmele, sa evoluez. si din clipa in care am deschis ochii societatea mi-a imprimat “coduri” gen: e bine, e rau, nu e frumos sa faci una sau alta, e rusine, ne faci de ras, fii mai diplomata, respectuasa etc etc. nu stiu cand am priceput cand e bine, rau, ce e rusinea, cum adica a face de ras. Nu stiu daca as putea da o definitie acestor termeni decat in relatie cu altii: parintii care pareau suparati daca faceam ceva (adesea nu stiam ce gresesc), profesorii ma scoteau in fata clasei ca sa ma dea exemplu de “asa nu”. Am luat odata o palma de la educatoare si am aflat dupa mai mult de 10 ani pentru ce…

Am venit cu un scop pe Pamant, am venit cu Viata pulsand in vine, viata de trait pe Pamant, binecuvantata de entitatile de Acasa, cu Iubire si Liber Arbitru. Cu totii am venit asa. Din pacate am uitat de ce am venit si ne-am impotmolit in societate.

Din fiinte luminoase societatea ne face piese de schimb. Ne fac sa functionam in anumiti parametri, raspunzand cu precizie la diferite comenzi, ne invata sa vorbim, sa codificam, ca a ne exprima liber sentimentele, oricare ar fi ele, este nepoliticos si lipsit de respect. si atunci e normal ca angajatorii spun cu nonsalanta: ori taci si muncesti (ca un sclav), ori pleci, ca la usa mai asteapta zeci ca tine!

Nu vreau sa functionez, vreau sa TRAIESC!

Standard

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s