adunate-n Cale

la Prislop

Adevarat sau fals?

Am trecut zilele trecute pe la un Maestru. Am fost la mormantul lui Arsenie Boca. Am auzit multe despre acel loc, si eram cumva sceptica de faptul ca era realitate sau iluzie de ce imi povesteau altii, puneam unele trairi pe seama asteptarilor si autosugestiei.

Am fost acolo. Am fost pe doua coordonate :)),a Maestrului si a teluricului, a oamenilor din manastire. Si va voi povesti pe rand de ele…

Coordonata Maestrului:

m-am apropiat de “locul de veci” al trupukui acestuia cu palmele arzand. Am pus acest lucru pe seama faptului ca am urcat o panta, era cald, inima-mi batea intr-un fel, de efort, de asteptari, de vibratia locului… am incercat sa-mi mentin scepticismul cu toate ca era ceva “in aer”.  Fiul meu de 6 ani mi-a marturisit in soapta ca simte “energia lui Dumnezeu”.

Locul era intr-adevar rupt de Pamant prin tacerea oamenilor, a smereniei acestora in fata mormantului Maestrului. Cunoscatori sau nu, importanta nu are, impactul era acelasi asupra tuturor. Cu totii simteam un profund respect si regasire de sine in fata crucii de pe mormant.

Am iesit dintre morminte, m-am asezat in iarba inafara acestora.  Am incercat sa ma desprind de teluric, de ganduri. Si mi-am simtit respiratia. Firebinte, la cele multe grade de afara, fierbinte sub nas, pe buza superioara. O senzatie unica, usor  contrara a ceea ce m-as fi asteptat, respectiv de nari reci in fata curentului de aer ce iese si intra pe nas… m-a cuprins deodata nevoie de a ma privi, de a vedea sursa “caldurii”, m-a cuprins umorul legat de faptul ca as trece printr-o faza de “combustie interna”. M-am privit si am vazut ca nu ard, si astfel am inceput sa-mi revin pe coordonatele telurice. Da. A fost real, a fost incredibil. Acum realizez ca am intrat in acea stare instantaneu, fara cel mai mic “efort”, doar prin faptul ca eram acolo… eram si am ramas ceva vreme un flaut gol prin care Universul canta, si nu mi-a pasat ce canta: nici nu amplificam, nici nu impiedicam semnalul.

Da, acel loc are o vibratie puternica ce se face simtita si scepticilor, poate tocmai pentru a demonstra ca orice scepticism are limitele sale, ca unele lucruri sunt dincolo de credinta sau necredinta noastra…

Coordonata teluricului:

La intrarea in manastire ma asteptam sa primesc bucata de tesatura obisnuita a acoperi umerii si orice alta parte  a corpului considerata “indecenta”. Eram intr-o rochie pana la genunchi, fara umeri. Am trecut testul “decentei”. Nu la fel si sotzul meu care s-a pricopsit cu o fusta peste pantalonii scurti. Nu l-a deranjat acest lucru, chiar a glumit de transformarea scotiana prin care trecea.  M-am uitat la maicuta de la intrare. Era oarecum robotizata de activitatea ce o avea, nu a inteles gluma, probabil cu atat mai putin faptul ca intrand in manastire nu ne-am pus mastile sau sobre ce le credea probabil ca se impuneau.

Am trecut mai departe.  Insa aceeasi atitudine a primei maicute am mai intalnit-o cel putin la cea care vindea diverse, la care eram singurii cumparatori si se intreba parca ce aveam de o deranjam…

Ei bine, viata intr-o manastire inseamna o viata inchinata lui Dumnezeu, o viata in care comunicarea cu Divinul, cu Universul nu este ingradita de dogmele societatii. Iar o viata inchinata sufletului si Divinului ar trebui sa fie o viata in Pace, in Armonie, in Iubire, ar trebui sa fie o sarbatoare!

Si altceva am vazut pe chipul acelor femei. Desigur, nu a tuturor maicutelor. Dar m-am intrebat, daca nu traiesc intru Spirit Sfant, intru IIsus sau Dumnezeu, ce cauta acolo?

Era si o maicuta in varsta explicand ca in fiecare zi, inainte sa apuna soarele trebuie sa ne curatam sufletul de cele adunate in timpul zilei, sa lasam Duhul sa coboare asupra noastra. Ei bine, asta inseamna eliberare, inseamna bucurie. Si totusi, din intreg mai lipsea ceva…

Sau poate ca ipoteza era gresita. Faptul ca viata in manastire e inchinata lui Dumnezeu, este o viata in care comunicarea cu Divinul, cu Universul nu este ingradita de dogmele societatii…

Standard

One thought on “la Prislop

  1. carmen says:

    cand povestesti tu, imi vine sa rad intr-una pt ca eu devin atat de solemna in fata mutrelor impietrite incat abia respir sa nu deranjez cu respiratia mea care ar putea arunca in universul lor gandurile muncite de intrebari fara raspuns, pe care nu le pot opri ori de cate ori ma apropii de fete bisericesti

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s