adunate-n Cale

pudelul isteric

Exista intr-adevar o boala umana urata, care strica atat viata unui grup de oameni, cat si al celui afectat. Boala aceasta, precum si altele, nu se poate vindeca decat din interior, orice actiune sau reactie exterioara nu ajuta la nimic. E vorba de invidie, si despre asta am mai scris pe-aici. Din motive inca necunoscute mie, pe care incerc insa sa le gasesc in mine, in faptele si gandurile mele, in ultimul timp ma lovesc de invidia celorlalti.

Ma loveste adesea absurdul acestui sentiment, si recunoasterea acestui lucru imi arata un imens pustiu in sufletul celorlalti. Absurdul sentimentului consta in faptul ca invidiosii pe care i-am vazut sunt invidiosi pe lucruri extrem de firesti, simple si normale pentru oameni: sunt invidiosi ca avem o familie armonioasa, sunt invidiosi ca avem in jur oameni sau animale pe care ei nu le pot avea in egala masura pentru ca pentru ei sunt doar niste elemente pe shopping list si nu inteleg cum pentru mine inseamna mai mult, ca relatia e dincole de posesie.

In acelasi timp la invidiosi se acutizeaza simtul proprietatii si nevoia de control. Cota de orgoliu creste, dau orbeste in stanga si dreapta sperand ca de undeva, cumva le va veni linistea. Cu cat sunt mai convinsi ca si-au gasit dusmanul, cu atat mai tare se scufunda in mocirla, cu atat sunt mai falsi, mai agresivi, mai surzi. Doamne, ajuta-i sa se trezeasca si ajuta-ma sa vad sursa acestor reflectii, ca sa pot curata mizeria ce mi-i aduce-n cale!

Am imprumutat termenul de “pudel isteric” pentru numirea invidiosilor cu care ma intalnesc, cu iertare pentru minunatii pudeli care sunt fiinte inteligente, docile si iubitoare, si care in conditii specifice de trai devin isterici. Asa si cu invidiosii…

Pudelul isteric de la baza acestor randuri este o respectabila doamna in socitate, carierista de la prima clipirea genelor, crescuta intr-un mediu competitiv al carui rod de succes este. A bifat tot ce familia, societatea si biserica a pus pe lista de cumparaturi si tot ce a vazut ca altora le aduce bucurie. Dar mult-asteptata fericire nu a venit. Credincioasa si cu casa tapetata de icoane si cu carti spirituale, un timp si-a gasit un echilibru, o pace. Insa orgoliul a recuperat repede terenul pierdut, s-a nascut un super-ego care aseara ameninta ca o sa cheme politia daca golden retrieverul (= rasa de caine cea mai afectuoasa)  nostru ii mai calca proprietate (neimprejmuita de altfel)… amuzant e faptul ca pare a avea un buton “on” (poate si “off”, dar eu nu l-am gasit) care declanseaza o insiruire de cuvinte pe un ton isteric, singura mea reactie fiind de a-i spune sa se calmeze. Efectul evident a fost contrar caci problema de fapt nu era cainele, si rezolvand intr-o maniera si cu un ton “civilizat” cazul punctual ar fi ramas fara placerea de a se manifesta sau dezlantui in alte situatii similare…. ca sa nu mentionam de adrenalina crescanda asociata acestor stari “high”. Preoblema e ca nervii descarcati lasa un gol. Si daca golul e umplut tot cu mizerie, lumina nu va avea cum sa patrunda…

Standard

One thought on “pudelul isteric

  1. in prelungirea celor de mai sus a venit o veste deloc fericita, dar cumva fireasca: pisoiasul pudelului isteric a fost mancat de alt caine din vecini… caine cu care, intr-o falsa declaratie, “nu a avut vreodata probleme”.
    si poate pentru a intari faptul ca bietul animalut de casa nu a fost decat un punct de pe lista de cumparaturi, a ajuns la tomberonul de gunoi…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s