contemplari

cersetorii

In foarte putinele mele incursiuni in zonele urbane ale Bucurestiului ma confrunt cu experiente poate noi oentru mine, dar foarte probabil cotidiene pentru altii… Eram la semafor, si cu o foame destul de crancena crontzaneam niste covrigi. Un cersetor mergea din masina in masina, si ma uitam la el gandindu-ma ca din principiu nu le dau nimic, pentru a nu le incuraja activitatea, dar ma gandeam si ca unii nu au incotro, si poate chiar le e foame. Eu crontzaiam covrigii… m-am uitat in jur sa vad ce i-as putea da. Aveam samburi de migdale, biscuiti si covrigii. Cersetorul a ajuns la geamul meu… se uita la cum mananc… asa ca am deschis geamul si i-am dat punga de covrigi, zicandu-mi ca ajung la destinatie si-mi iau alta. In momentul acela s-a intamplat ceva ce nu mi-as fi imaginat: s-a uitat la punga, a zis un “sa fie primiti”, apoi s-a uitat la mine si m-a intrebat “cum credeti ca i-as putea manca?”. Dinti avea in gura, covrigii nu erau foarte tari, am avut o scurta reactie de a-i lua inapoi, dar am plecat. Mi-a ramas mult timp in minte cersetorul. Ma gandeam ca intalnim in drumul nostru a gramada de cersetori. Unii cersind atentie, altii mila, iubire, prietenie, timp, autoritate, recunoastere, mancare, bani… cand nu le pot obtine, incearca sa le ia prin forta. Fura, spun povesti lacrimogene, santajeaza, bat cu pumnul in masa, tipa, se isterizeaza, ca doar doar obtin ce vor. Dar de fapt ce vor? La un moment dat nu mai stii ce ai putea sa le mai dai, ca tot nemultumiti sunt. Le e foame, dar iti dau covrigii inapoi. Vor sanatate, dar ii lasi fara motive de tanguire, si e ca si cum le-ai taia o mana. Le-ar lipsi pilonul central al existentei! Cine ar mai fi ei daca n-ar avea de ce se plange ca nu au? Pentru ce ar duce micro sau macro-lupte. Le dai atentie sau acultare, dar nu e bine ca e fortata (Doamne, in conditiile date, cum ar putea fi altfel!) sunt invidiosi ca ei nu au ce altii au, dar nu pot defini ce au altii, in special cand linistea si multumirea vin din interior! Locul cersetorilor e in strada, in public, caci acolo se simt bine. Si ma refer la cersetorii profesionisti, care trebuie sa fie vazuti, caci circ fara specatatori nu exista, nu ma refer la cersetorii ocazionali, care intr-o anumita conjunctura trebuie sa se descurce si alta solutie nu vad… acestia sunt rari. Isi cauta umil de munca, le e jena sa se uite la altii sa ceara, caci nu sunt obisnuiti sa faca asta. Asa ca mai degraba cauta in gunoaie … 😦 Cersetorii profesionisti ti se adreseaza direct, ca sa nu cumva sa nu ii observi, sa treaca neobservati, caci spectacolul nu si-ar avea rostul. Iti spun povestea lor privindu-te in ochi, pandind sclipirea de slabiciune pe care sa cladeasca “asaltul” pentru a obtine ceva… de care sa fie in continuare nemultumiti, dar gloriosi ca pentru o clipa efemera au putut fi in atentia cuiva.

“cersetori de Dorobanti, ce ai fi vrut?” mi-a spus o colega dupa ce i-am povestit. da, adevarat. cu cat mai bine pozitionati “social”, cu atat mai pretentiosi, mai periculosi.

Dar ii privim cu Iubire, cu Compasiune, caci nu sunt decat suflete chinuite care s-au ratacit, au ajuns in tenebre si umbre, au uitat ca pot face singuri, fara sa cerseasca si fara sa invidieze, lumina.

Standard

One thought on “cersetorii

  1. carmen says:

    E interesant faptul ca observandu-i pe cersetori ne punem intrebari sau dezvoltam ganduri, idei….si eu m-am surprins, privindu-i pe cersetori, gandindu-ma la cat de greu m-as acomoda sa duc o viata ca a lor, sa stau atata in frig, sa mananc pe apucate si te miri ce..m-am gandit si la faptul ca intotdeauna cand privim asa lucrurile, cand mai bine zis comparam situatia noastra cu a lor, ne simtim bine ca nu suntem asa. Apoi m-am gandit ca asa sunt oamenii, se compara cu cei care au mai mult sau par sa aiba mai mult si invidia se strecoara cu perfidie in gandurile lor si cu cei care au mai putin pentru a-si asigura confortul psihic. Mi-am adus aminte ca am citit in zicerile lui Osho ca noi, oamenii, asa am fost invatati de cand ne nastem, sa ne comparam tot cu oameni si atunci bineinteles ca rezultatele comparatiilor nu pot fi altele, dar daca am incepe sa ne comparam cu copacii, cu florile, cu vantul? am simti invidie ca nu suntem verzi, colorati viu samd?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s