contemplari

a fi, a face, a crea

Societatea iti cere sa faci. Sa inveti, sa muncesti, sa faci bani, sa-i cheltui, sa arati “cine esti”, sa competitionezi – ca in mod oficial sa ai locul tau in diverse ierarhii (sportive, profesionale, confesionale etc).  si societatea iti da un confort. De
apartenenta, posibilitate de afirmare. Iti pune totul la-ndemana (pe raft), iti arata reclame, ca sa stii care ti-e telul. Societatea iti ia toata energia, si-ti da iluzii. Te invata sa-ti creezi propriile iluzii.

Daca nu fac nimic, sunt o leguma, iar omul e mai mult de atat… perfect adevarat.

Dar TU, cine ESTI? Societatatea cine/ce E?

Cine esti tu, cel ce vrea a face? Ce vrei sa faci? Am facut cu totii o scoala. Mai lunga sau mai scurta, dupa chef, indemnuri ale parintilor sau imbolduri proprii (astea cred ca-s exceptii). Dar scoala ce-am facut-o e cea care ni s-ar fi potrivit cel mai bine? Poate da, poate nu. Am ajuns sa practicam dierse meserii, sa avem ocupatii, functii. Adesea fara legatura cu scoala, si fara legatura cu ce ni s-ar fi potrivit. Pentru ca cel mai adesea alegerea trebuie s-o facem inainte de cunoastere.

Societatea a impus generatii de ingineri, doctori, economisti… a impus (si impune) diploma, a inventat post-universitare,
masterate, doctorate … hartii. Certificari. Certificari care atesta capacitatea de memorare si reproducere a celor scrise de altii… pentru ca oricat de “libera” e scoala sau cursul urmat, departajarea, notarea se face in urma unui examen…
si lucrarea e corectata paragraf cu paragraf, comparand cu paragrafele si notiunile insusite din curs…

Si iata ca fiecare dintre noi facem zi de zi cate ceva. Cel mai adesea ceva ce nu ni se potriveste – daca urmam directia iesita din scoala, sau ceva despre care nu am invatat, dar avem o intuitie. Avem diplome, dar dam cu bidineaua, conducem taxi-uri, ii invatam pe altii ceea ce adesea nu stim nici noi cu adevarat, si daca vreun elev pune o intrebare din afara cartii il punem la colt sau la punct pentru obraznicie, clapacim la tastaturi  simtindu-ne importanti in costumele incomode, pantofii cu toc sau cravate, cu cheia de la masina la vedere, cu multe gadget-uri la moda pentru a ne dovedi apartenenta la un grup/strat social.

In doua cuvinte, societatea ne-a invatat sa trebuie sa “facem bani”. Pentru a manca, pentru a apartine, pentru a ne afirma. Pentru a supravietui, a fi ascultati,  a avea putere.

Si da, am invatat sa facem bani. Dar am uitat cine suntem, ca dincolo de aparente, de superfata mai e ceva. Nu mai avem timp pentru noi. Ni se pare usor ilar cand cineva nu face nimic si e fericit. E ilogic… e nebunie! Si omul care-ti spune ca trebuie sa fii inainte sa faci e dus cu pluta, si nu putem intelege cum de a ajuns unde a ajuns, daca a ajuns, acolo unde e. Pai pentru bani si putere trebuie sa tragi din greu! Sa  muncesti zi si noapte…

Ei bine, am stat mult si am incercat sa inteleg cum e cu oul si gaina, cu a face si a fi. Si am gasit o intelegere in neintelegerea lui “a face”. Ei bine, oricine poate face lucruri, poate invata sa faca. Daca i se potriveste ce a invatat, e minunat, daca nu, a invatat doar sa ii copieze pe cei ce au creat ce ei au invatat. Si aici e diferenta: daca faci ce iti place, pentru ce ai chemare, creezi. Intre un meserias si un bun meserias. Pentru a afla ce iti place, care e talentul tau, trebuie sa te cunosti, sa iti permiti sa fii fara o incadrare apriorica si  limitativa in cateva meserii/profesii populare. Si atunci ajungi sa NU mai FACI, ci CREEZI! Creatia se va manifesta in orice-ai face: fie ca tunzi iarba, fie ca operezi pe creierul cuiva. Si ce
iese de sub mana ta va fi diferit, mult diferit de ceea ce altii fac mecanic, fara inspiratie.

Priviti dincolo de stupiditatea si reducerea la absurd a exemplului ce vi-l dau, incercati sa il vedeti la alte dimensiuni: la patru ani vorbeam trei limbi, dintre care doua dificil de invatat. In timp  am mai invatat si altele. Printre cele invatate este si franceza. Am invatat-o timp de 14 ani. Si nu o pot vorbi/intelege. De ce? Pentru ca nu o simt… pentru ca atunci cand vreau sa spun ceva am in fata ochilor structura gramaticala, conjugarea verbelor etc, si pana asez genurile si timpurile la locul lor, ceea ce vreau sa spun se pierde. Da, ma fac inteleasa, dar intr-un mod oarecare, agramat, greoi…  ceea ce spun e departe de ce am vrut sa spun. La fel si cu meseriile, ocupatiile nepotrivite: ne straduim sa ne aducem aminte de ce era in carte ca sa procedam corect, dar  pierdem pasiunea, placerea de a face cand facem.

sigur, multi veti spune ca va place ce faceti. Si asta inseamna ca sunteti norocosi! Eu vreau doar sa spun ca am capatat convingerea ca inainte de a face ceva e bine sa descoperim cine suntem, sa fim, si apoi sa alegem ce sa facem. Si atunci nu mai facem, ci creem! Nu copiem, ci lasam creatia sa se manifeste!

Co-creem!

Standard

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s