interpretari

IUBIREA

Se vorbeste mult despre Iubire. Se scrie mult despre Iubire. poate prea mult…

Da, Dumnezeu e Iubire. Viata e celebrare. Totul e o armonie. Toate relatiile ar trebui sa emane Iubire. Dar niciunul dintre cei care scriu sau vorbesc despre iubire nu explica de fapt ce inseamna Iubirea despre care vorbesc. Si uita adesea ca nu se adreseaza celor ce STIU ce inseamna Iubirea, ci cel mai adesea celor ce o cauta – constient sau nu. Caci cei care au cunosc sensul cuvantului, vor fi patruns complexitatea si totalitatea sa, si orice idee sau descriere noua a Iubirii va veni poate ca o completare a ceea ce stiu, si nu ca o revelatie, un “uau” in evolutia individului.

Vindecare prin Iubire, terapie prin Iubire, spatii de Iubire… unii le inteleg intelesul, dar nu cred ca pentru acesti “unii” se vorbeste si se scrie… ci pentru cei care au o inca inocenta sa creada ca omenirea poate exista si fara arme, chimicale, droguri… dar inca mai oscileaza intre ce cred ei si ce le spun ceilalti, iar o mare parte a acestora vor ridica din sprancene… caci fiecare dintre noi avem o anumita reprezentare a iubirii, si adesea nu se potriveste cu noua perspectiva. Pentru a intelege Iubirea in alt sens, trebuie fie sa se streaga toate “inregistrarile”, sensurile sale curente, sau sa se povesteasca, sa se expuna diferentele de sens.

Caci pentru cei mai multi iubirea inseamna sex. Inlocuiti deci, dragi autori, vraci, samani, maestri, in textele voastre Iubirea cu sex si veti intelege de ce exista atatea neintelegeri, de ce a vorbi de MISA e o usurare pentru cei care nu inteleg spiritualitatea! Au redus-o la ceva cunoscut, cu care sunt sau nu de acord.

 S-ar putea sa-mi spuneti ca nu e asa. Ca nu va adresati acestor oameni cu vederi inguste. Atunci de ce scrieti? Initiatii nu au nevoie de carti si materiale… daca vreti sa va ajutati semenii sa deschida usa spre lumina, incercati sa o faceti pe intelesul lor, pe masura capacitatii lor. Oricat de inguste ar fi vederile, aveti, avem datoria de a sadi o samanta… pe intelesul lor.

Povestiti-le ca Iubirea de care vorbiti este Caldura, Compasiune, Intelegere, Bucurie. Toate la un loc, fara a astepta NIMIC de la ceilalti. E o senzatie prelungita a ceea ce traiti cand revedeti persoane dragi, familiare dupa o lunga despartire. E sentimentul trait cand va vedeti copiii reusind in ceea ce fac.  

Sau folositi un alt cuvant in loc de Iubire – deplinatate, beatitudine, sau inventati unul! Inlocuiti cuvantul Iubire cu “Lumina”. Nu e nicio diferenta intre Lumina si Iubire… Si astfel trairile si reuniunile spirituale nu vor mai fi privite ca orgasme si orgii!

Voi, noi, ce stim despre ce vorbim, daca vorbim, avem datoria de a explica. Daca sunteti acolo, sus, printre galaxii si vi se pare pierdere de vreme explicarea notiunilor simple, e ok. E alegerea, libertatea fiecaruia. Eu cred insa ca odata ajunsi la a Vedea si Intelege se pierde dreptul de a spune “dupa mine potopul”, adica, EI trebuie sa inteleaga ce vreau sa spune, EU nu trebuie sa explic nimic. Daca omenirea trebuie sa faca saltul colectiv, astfel de atitudini nu sunt decat o piedica in evolutie. Dar da, e dreptul fiecaruia de a alege daca trage la caruta sau se pune de-a curmezisul drumului…

Standard
contemplari, interpretari

omul si clona

Am gasit o metoda amuzanta de a diferentia Omul de Clona.

In sensul foarte strict al gandurilor de fata definesc Omul ca persoana care este o manifestare temporara si telurica a Uni-versului care priveste cerul si vede Uni-versul fara lentilele sau filtrele societatii, si Clona ca persoana-rezultat al actiunilor, fortelor temporare si  terestre ale societatii, care are ochelarii bine fixati, caci e convins (de altii) ca fara acestia nu vede bine sau nu vede deloc. Habar nu are cum arata cu adevarat cum e cerul decat in masura in care i s-a spus (de altii).

Omul e cel care aduce pe Pamant Creatia, ca un cocktail de Iubire, Lumina, Armonie, Compasiune. Clona e cel care si-a insusit invataturile Oamenilor, dar nu le gaseste si intelege noima, le aplica mecanic, chiar robotic. Capacitatea de asimilare a clonei e limitata la bitishori, biti pana la tera-biti, functie de fabricatie si pre-setari.

Ei bine, cele de mai sus sunt in structura fiecarei persoane, in diferite proportii. A fi Om e adesea dificil intr-o lume a Clonelor (pentru a putea comunica, Omul trebuie sa se limiteze la conventiile si “gandirea” Clonelor, si se simte ingradit in dorinta sa de a deschide fereastra spre frumos, spre bucurie, beatitudine), si Clonele nu prea acced in lumea Oamenilor (nu o inteleg, deci o refuza. Nu cred in ceea ce nu se percepe prin oricare din cele 5 simturi, deci nu exista…).

Oamenii inteleg Clonele, dimensiunea in care acestia se invart. Se adapteaza societatii fara insa a se confunda cu ea, astfel ca nu sunt vazuti decat rar. Cel mai adesea tot de Oameni, sau de Oameni in devenire.  Omul in devenire e cel care a simtit ca are ochelari si e dispus sa incerce sa vada si fara acestia.

Omului in devenire i-e cel mai greu. Oscileaza intre lumea clonelor, dar i s-a deschis o usa spre lumea Oamenilor. Trebuie sa faca un pas. Atat. Si frumusetea existentei i se va arata. Daca e dependent de societate, de prieteni, de ce zic ceilalti, ii va lua destul de mult pana la a capitula si a incalca regula, respectiv de a scoate ochelarii. Ceilalti nu vor sa-l lase sa plece, il trag inapoi alimentandu-i convingerea ca altfel nu se poate, e o nebunie. Cel mai putin dependent de ce zic altii, sau carora li s-au impus ochelarii nefiind convinsi ca au nevoie de ei, nu vor avea nicio problema in a pasi in “gol”. Iar momentul in care va face acest gest se va simti usor, un fulg in plutire, se va fi debarasat de multe bagaje grele care il tintuiau in loc. Va fi un moment de celebrare a existentei. Si Uni-versul va celebra si el, caci isi va fi regasit o bucatica pierduta din unitatea sa!

Dar sa revin.

La modalitatea strict mentala de a deosebi Oamenii de Clone. Consta din a pune o simpla intrebare. Pune-i o intrebare aiurea celui din fata ta. O intrebare neobisnuita pentru el. Intreaba zugravul daca ar colora un perete frecand iarba de acesta, doctorul daca a incercat sa vindece si sufletul din corp, bancherul daca isi imagineaza lumea fara bani, carnivorul daca s-a gandit la ce mananca. Si asteapta raspunsul. Omul va cauta sa gaseasca sensul intrebarii, si raspunsul sau va surpinde in aceeasi masura ca si intrebarea, si veti avea un schimb interesant de opinii.

Clona se va uita la tine ca la o ciudatenie, va gasi in “biblioteca” raspunsul, si ti-l va livra. Cel mai adesea va fi un ferm “eu nu cred in asa ceva”. Prompt, fara a lasa loc de interpretari, conventional, chiar asezonat cu un “ton” ce-ti da de inteles ca bati campii. Si, eventual, discutia va deveni un sir de argumente logice care sa sustina ceea ce a zis.

Incearca si tu. Si daca nu pui intrebari al caror raspuns sa te atinga in puncte sensibile, si iti garantez ca te vei distra.  As spune ca e si o metoda amuzanta de “de-sensibilizare”, un exercitiu de toleranta, daca e nevoie.

Standard
interpretari

ce cred eu despre 2012

Am scris si voi mai tot scrie despre barierele ce si le creaza oamenii insisi in calea propriei evolutii. Despre faptul ca refuza sa-si linisteasca minte macar pentru un minut. Despre faptul pe logica si linearitatea lucrurilor se sprijina doar o parte din legile Universului. Ca divizarea si opozitia, competitia si comparatia deviaza Omul de la cautarile sale, de la implinrea sa ca Fiinta a Luminii.

Si probabil o voi tine tot asa, caci nu ma pot retrage, izolandu-ma si privind nepasatoare cum oamenii se afunda in nisipurile miscatoare tinandu-se de un fir de praf, de care le e teama sa se desprinda pentru a apuca franghia salvatoare…

Insa, cum oricarei actiuni ii corespunde o reactiune, opozitia lor va fi direct proportionala cu convingerea cu care vorbesc eu. Vor incerca de fiecare data sa reduca subiectul in discutie la o dimensiune digerabila mintii, la un sistem binar, de cred/nu cred, demonstrat/nedemonstrat (= cunoscut/necunoscut). Si aici dialogul se termina, caci intrat in jocul mintii si al logicii, peste ideea originara se pune, odata cu argumentatia, voal dupa voal. Caci logic putem demonstra atat viabilitatea tezei, cat si a antitezei. Totul e sa alegi ce sustii.

Si jocul acesta de cele mai multe ori pare fara de sfarsit si fara speranta pentru scoaterea la lumina a unor lucruri ce sunt bine ascunse in fiecare dintre noi. Si asta asa va fi pana cand ne inchinam la templul tehnologiei, demonstratiilor, dovezilor stiintifice asupra unor realitati truncheate.

Insa, din fericire pentru unii, si nefericire pentru altii, am ajuns intr-un punct de unde nu mai putem avansa asa cum suntem. Daca o facem, vom fi personajele din sf-uri, cu orase sub globuri de sticla (mall-urile sunt un fel de prototip), cu pastile in loc de mancare (oricum hrana adevarata e deja din ce in ce mai putina), cu un pamant arid, pe care l-am distrus cu chimicale, cu sisteme de monitorizare si urmarire (pentru protectia noastra) care ne tin in teritoriul propriu, limitat (suntem din ce in ce mai multi pe metru patrat), subjugati unor sisteme (corporatii) care promit bani (ochiul dracului) pentru suflete (orice minut din zi trebuie sa fie ocupata cu preocuparea de a performa, de a da mai mult, si mai mult, in detrimentul timpului petrecut cu orice altceva, pentru a nu pierde locul de munca) – si tot asa, lista poate continua la nesfarsit, functie de perspectiva si experienta fiecaruia.

Ei bine, nu se mai poate asa. Ori facem noi ceva, ori o face Universul. Suntem pe cale de a deveni o boala, un cancer, si organismul (Uni-versul) se va apara.

Suntem la un moment de rascruce. Ca intotdeauna, putem alege. Sa ne cramponam in dimensiunile personale, sau sa acceptam ca putem privi cerul si de la alte ferestre, sau, chiar sa iesim afara, sa-l privim cu totul…

E alegerea noastra ce se va intampla.

Universul se pregateste.

Ne vom reseta. Caci alinierea Pamantului si Soarelui cu centrul Galaxiei inseamna intreruperea/devierea “curentului”, a energiei ce vine de la Soare. In plus,  polii magentici ai Pamantului se “muta”, si intram in centura fotonica… meniu complet.  

Eu cred ca scurt-circuitarea neuronilor va duce la golirea creierului. Se vor “sterge” colectiile de dogme, prejudecati si paradigme. Si asta inseamna ca, odata creierul golit, il putem rescrie cu altceva… caci, asta inseamna ca vom putea, cu totii, privi cu alti ochi realitatea din jur.

Dar unii, ancorati in propria realitate, s-ar putea sa nu faca fata acestui soc. Vor fi dezorientati total, caci nu vor mai avea repere. Mintea va deveni nefunctionala, aproape inutila. Iar cum mintii i s-a dat pana atunci puterea deplina asupra omului, acesta va fi la randul sau un fel de epava…

Pentru altii va fi o eliberare de fortele materiale, de gravitatia ce ne tine in teluric, pe orizontala; o  oportunitate de evolutie, crestere verticala. Chiar daca mintea va fi destabilizata, pana la reprogramarea sa, entitatea va functiona in conditii optime, caci Omul este si va fi fost centrat in jurul Eu-lui, al sufletului, se va ghida dupa intuitie si clarviziune fara a duce lipsa grilelor logicii.

Apoi, in momentul in care corpurile, galaxia, se misca mai departe, sistemul reincepe sa functioneze. Insa nimic nu va mai fi la fel. Probabil va fi un haos pentru cei ce inca-si vor cauta echilibrul prin repere materiale (ordine, program, cauze, efecte), o comedie, un hohot de ras, pentru cei strafulgerati de Adevar (acestia isi vor da seama de cat de caraghiosi au fost tinandu-se de firul de praf), o implinire pentru cei ce au lucrat in Lumina si au sustinut spiritul/sufletul umanitatii de-a lungul secolelor, mileniilor, pentru ca fiecare om care a facut alegerea de a trai in Armonie, Adevar, Gratitudine, Iertare, Iubire, Pace, Compasiune, sa faca acest salt  (ei nu au incetat de a ne arata Calea in ciuda opozitiei noastre).

Ei da, fie ca va fi supratensiune sau lipsa de energie, unele sisteme se vor si strica si vor fi scoase din uz, trimise din nou la scoala vietii (vietilor), altele isi vor continua ascensiunea cu o noua viteza (energie, frecventa).

Si, ca paragraf final: cum nu am la dispozitie un sistem complex de cercetare-demonstrare, e foarte probabil ca cele de mai sus sa ramana la nivel de ganduri, interpretari, pana cand se vor dovedi false sau adevarate empiric, in timp real. DAR exista multe studii, lucrari, cercetari realizate de oameni “cu diploma”, care atesta faptul ca realitatea nu e mereu cum pare a fi, e mereu ceva mai mult decat stim, decat ni se spune. Informatiile sunt peste tot, si cu cat veti studia mai mult, veti vedea ca toate converg catre un singur punct… Dar cum aceste informatii nu aduc nici bani, nici capacitate de dominare, ci doar putere individuala, nu vor fi niciodata promovate precum chimicalele, stirile odioase si manipulante… daca vrem sa gasim si o alta viziune asupra realitatii, o vom cauta, si o vom gasi.  

Daca nu suntem mai preocupati cu negarea decat cu cautarea.

Standard
interpretari

curentii… vantul…

Sa te indoi in vant ca trestia, si nu te rupi in bataia vantului.

Lasa-te in voia curentului si nu vei obosi luptand sa nu te ineci.

Si as mai putea gasi cateva zicale cu acelasi inteles. Si chiar si celor care nu cauta intelesuri mai adanci, acestea li se vor parea “ziceri” firesti.

Dar cautand gasesti. Noime si intrebari.

Studiam zilele  trecute cateva persoane in jur. M-a frapat rigiditatea lor, cramponarea in lucruri invatate si mai putin in cele intelese, refuzul de a se desprinde de anumite paradigme, sabloane. Sigur, ceea ce ai invatat putea fi perfect valabil atunci cand erai in scoala, dar oare, doar rezumandu-ne la logica si stiinta si fara a incerca macar sa privim dincolo de aparente, studiile, descoperirile au stat pe loc? Nu sunt mereu noi si noi descoperiri (stiintifice) cu care ar fi bine sa-si actualizeze cunostintele? Eu bine, nu… nu numai ca se cramponeaza de material, de logica si cauzalitate, se agata de ceva ce deja e depasit – suntem in secolul vitezei, nu? Asta inseamna ca descoperirile sunt din ce in ce mai frecvente, semnificative, si… nu avem timp nici sa le luam in seama (aici as mai zice si de televizorul de toate zilele ce ne ocupa si putintelul de timp ramas, dar in acelasi timp spala foarte eficient creierii .

 Buuun. In mod ironic am inceput sa privesc spre mine insami, caci in anumite cercuri sunt privita ca inflexibila… probabil ca nu in sensul celor de mai sus, caci tot ce e “altfel”, ma atrage, ma provoaca sa provoc gandirea sablon… si astfel, cred ca m-am trezit a fi privita ne-flexibila tocmai datorita cramponarii in iesirea din sabloane.

Si am ajuns la a ma intreba daca inot in sensul sau impotriva curentului! Daca 6 miliarde de oameni sunt ancorati in materie, in logica, in inchisoarea mintii, cine e inflexibil? Eu sau ei? Oi fi intr-un current de “nisa”, intr-un contra-curent, dar e clar ca nu merg cu suvoiul.

Ei bine, asta nu ar fi nicio problema. Calea mea e calea mea, e individuala, dar se poate intersecta, fi tangentiala, sau chiar se uni pe anumite portiuni cu alte cai, dar ramane totusi a mea. Totusi, se transforma intr-o problema cand incerc a generaliza prea mult anumite lucruri… da, din de in ce mai multi oameni Cauta intelesuri, adevaruri dincolo de caricaturile din ce in ce mai evidente (pentru mine) ce sunt scoase in fata ca “realitati” si “adevraruri”. Sunt din ce in ce mai multi oameni care cauta moduri alternative de a trai, de a-si hrani trupul si sufletul, caure cauta a se gasi pe sine insisi dincolo de continua raportare la exterior. Sunt din ce in ce mai multi oameni care il gasesc pe Dumnezeu, care intrezaresc sau capata viziunea holistica asupra lumii… din ce in ce mai multi, dar totusi foarte, foarte putini din cei 6 miliarde…

Dar, atunci cand numarul nostru va reprezenta 2% din 6 miliarde, va fi suficient sa nu mai fim considerati o nisa de visatori si neadaptati.

Si da, acum depinde de perspectiva din care privim “curentul”. Daca ne rezumam la planul umanitatii de pe Pamant, suntem impotriva curentului. Daca vrem si putem sa facem un salt catre noi orizonturi, lucrurile s-ar putea schimba. Ironia e ca nici nu e atat de dificil acest exercitiu. Il putem face si strict mental si logic, fara a fi nevoie de perceptii metafizice sau initieri ezoterice…

Standard
contemplari, interpretari

Echilibrul (dintre corp, minte si spirit)

Folosim adesea expresia de “om echilibrat”, si de multe ori mi s-a spus sa fiu echilibrata. Dar ce inseamna sa fii echilibrat?

De cate ori aud “fii echilibrata” mi se aprinde un bec rosu atragandu-mi atentia asupra faptului ca nu sunt echilibrata, ca exagerez intr-o directie sau alta. Este foarte posibil. Dar unde e echilibrul? Unde ar trebui sa fiu? De cate ori nu m-am intrebat asta! De ce sa fiu in punctul de echilibru la care se refera ceilalti este mai potrivit pentru mine decat multitudinea de trairi proprii?

Eu cred ca nu poti ajunge la un adevarat echilibru decat dupa ce explorezi limitele. Atat cele materiale, cat si cele logice si spirituale. E ca un urias pendul care se misca spre extreme, cu o amplitutine din ce in ce mai mica pana isi gaseste punctul central de echilibru. Si atata timp cat pendulezi doar in existenta logica, echilibrul nu va fi niciodata veritabil. Vei fi intr-un echilibru logic. Similar e si cu echilibrul material sau spiritual

Se prea poate ca punctul de echilibru al fiecaruia din noi sa nu fie la distanta egala de cele trei extremitati, dar nu se poate atinge decat dupa ce exploram fiecare extrema posibila. Nu inseamna neaparat  sa ne mutam cativa ani in Tibet, apoi in New York, revenind pe o insula in Pacific… dar cei care simt si stiu ca trebuie sa faca asta, e bine sa-si urmeze calea, caci e experienta de care au nevoie pentru a ajunge in centrul fiintei, in acel punct de echilibru intern…

 Sigur ca furtuni vor fi, la fel si forte care incearca sa mute punctul de echilibru, uneori vor reusi. Insa pe eprioade scurte. Si asta pentru ca atata timp cat am ajuns sa CUNOASTEM, sa ne EXPERIMENTAM DIRECT si nemijlocit punctul de echilibru, niciun factor extern nu ne va mai putea influenta existenta. Poate ca pentru multi dintre noi suna exagerat ca suntem creatorii propriilor realitati si existente, dar cei ce au curajul sa patrunda dincolo de valul “mistic” al cuvintelor, care nu (mai) au inoculata teama de a fi pacatosi considerandu-se Creatori, dupa chipul si asemanarea Lui, vor recunoaste simplitatea adevarului acestora. Vor inceta sa-i considere pe ceilalti responsabili de propriile temeri, iluzii desarte, asteptari inselate etc. vor recunoaste faptul ca dezamagirile si crizele interioare pornesc dinauntru, si de acolo se reflecta in afara… si o vor face fara urma de vina, ci pur si simplu.

Revenind la echilibru… eu nu cred ca poate exista un om cu adevarat echilibrat fara sa fi trecut prin tenebrele mintii si ale ego-ului, prin dorintele fizice si materiale, iubind cu daruire si disperare, revoltandu-se in fata nedreptatilor omenirii, fara sa realizeze ca adevarata pace, liniste, Iubire se lasa asupra sa doar abandonandu-se cu incredere “vointei Sale”.

Goana exacerbata dupa bani, putere, dorinta de a controla ceea ce se intampla cu propria viata,  existinsa asupra vietii celorlalti  nu duc decat la disperare, vinovatie, frica, ura, invidie etc…

Lasati lucrurile sa vina catre voi, invatati lectiile, curatati mintea de prejudecati, de paradigmele voastre si ale celorlalti. Gasiti punctul propriu de echilibru, indiferent de ce credeti ca vor zice sau crede altii despre voi, caci atunci cand corpul se intoarce la mama Pamant si sufletul pleaca spre alte taramuri, vocile si parerile vor fi ramase in urma, vom fi doar noi cu noi si faptele, gandurile, energiile noastre, si vom pleca spre existente sau mai usoare in functie de ce facem Acum, Aici.

Sigur, exista si atitudinea “dupa mine potopul”, dar sunteti siguri ca nu va trebui sa va intoarceti sa infruntati propriul potop?

Suntem indoctrinati de legile create de oameni, crestem cu amenintarea ca “daca nu esti cuminte, vine politia si te ia”.  Ne e teama sa fim noi ca sa nu fim marginalizati. Bagam capul in pamant si ne e teama sa cerem ce ni se cuvine, chiar daca asta inseamna lucruri elementar umane.

De ce ne e frica saa ne recunoastem in oglinda, in actiunile, in gandurile noastre? De ce ne lasam mereu poluati de ce zic, vor, fac altii?  Pana cand nu vom fi cu totii in echilibrul, cum va fi intreaga existenta in echilibru, fara furtuni, uragane, razboaie, foamete si boli? Cum?

Standard
interpretari

asteptari

Patrunzand inspre miezul lucrurilor, a cauzalitatii, dincolo de evident si aparente descoperim ca toate dezamagirile, supararile, tristetile noastre sunt cauzate de … propriile asteptari.

Ne asteptam ca ceilalti sa fie asemeni noua de corecti, intelegatori, buni :), sa ne recunoasca meritele, faptele, sa fie recunoscatori pentru ceea ce facem, sa ne iubeasca neconditionat, indiferent ce facem, sa nu ne judece, sau daca o fac, sa ne ierte.

Dar ne mai asteptam sa ne asculte, sa ne urmeze sfaturile! Ne asteptam adesea sa treaca peste liberul lor arbitru pentru noi! Ne asteptam sa fie fericiti ca cineva ii conduce si ca exista cineva care sa le implementeze crezuri, adevaruri si certitudini…

Exista si un nou concept: “managementul asteptarilor”. Adica, abilitatea de a raspunde asteptarilor pe care le-ai generat :)!

As lega un pic asteptarile de orgoliu, de judecata. Caci de multe ori nu am avea asteptari “puternice” daca nu ne-am simti indreptatiti s-o facem. Astfel, orice gand-fapta-energie pe care o percepem la noi, o judecam ca fiind buna, “superioara”, ne “da dreptul” a pretinde ceva de la ceilalti. Le aratam ca gresesc, ii balacarim, le impunem”corectii”, ii umplem de apelative. Dar vai… toate astea ne costa…

Judecata ne arunca in prapastie. Orgoliul ne pune lanturile.  Cunoasterea sau re-cunoasterea acestora aduc lumina ce ne calauzeste inapoi pe culmi!

Ne schimbam gandurile si ne asteptam ca lumea sa arate brusc altfel! Si nu se intampla nimic…  reformulam modul de exprimare, devenim, poate, mai diplomati, poate mai falsi. Si nu se intampla nimic…

Si nici nu se va inatmpla. Pentru ca schimbarea de suprafata nu e totul. E un inceput, un act de “vointa”, un fel de impunere… imi impun ca de maine sa fiu bun. Excelent. Imi impun asta cu cei 5% din creier pe care ii folosesc. Dar restul? Subconstientul si inconstientul ce fac? A vrea sa te schimbi deschide usa, lasa lumina inauntru, dar nu e totul!

Nu e suficient sa schimbi modul de reactie la mediul inconjurator. De genul “da, e o persoana ingrozitoare, dar eu sunt bun, si voi incepe sa-i dau buna-ziua indiferent de ce simt”, si te astepti ca de maine toata lumea sa citeasca bunatatea din tine… nu, schimbarea e in modul de perceptie a mediului. “da, e o fiinta, ca noi toti, cu experientele ce are de trait, de trecut. Nu e nici mai buna, nici mai rea decat mine. Este.” Si atunci nu mai avem asteptari.

Si schimbarea perceptiei e la un click distanta. Doar ca nu mai e un act de vointa. E de non-vointa. Click-ul consta in faptul ca te opresti din asezarea a tot ce vezi, simti in jur in casetele lor obisnuite, nu separi bobul de neghina. Stergi programele bine fixate, si o iei de la capat, de la “tabula rasa”, in sensul primar al expresiei!

Si atunci nu vei mai percepe infricosator intalnirea cu extraterestri, cancerul nu te va omori, oamenii rai nu vor fi neaparat rai, nu-ti vei limita orizontul la “adevarurile” contemporane referitoare la viata si univers (sa ne aducem aminte de Galileo si alti avangardisti sau non-conformisti…), nu vei mai reduce viata la existenta de pe Pamant, vei putea comunica cu animalele si plantele, si nu vei mai avea nevoie ca altii sa-ti arate ce e si cum ajungi la fericire. Atentie insa! Libertatea ce o vei capata e cea pe care diverse institutii au incercat sa ti-o ingradeasca de-a lungul timpului…

 … multe vor fi diferite… si multe sunt diferite fata de ceea ce stim sau ne asteptam 🙂 sa fie.

Standard
interpretari

in trafic

Acum multi ani dezvoltasem teoria ca omul e asemenea modului in care conduce… la un moment dat mi-a trecut prin cap sa testez “pretendentii aspiranti” dupa felul in care conduc, respectiv dupa gradul de confort al pasagerului din dreapta. Apoi am renuntat la teorie. Poate pentru ca mi-am intalnit sotzul si de la inceput nu a fost nevoie de teste. Stiam ca e el, fara sa ma gandesc la confortul pasagerului. (trebuie insa sa admit ca teoria se aplica – se intampla sa comentez stand in dreapta, asa cum se intampla sa comentez fiindu-i sotzie :))

Ei bine, azi mi-am adus aminte de teorie. Nu ca pasager, ci ca sofer, trebuind sa merg in urma cuiva. In urma cuiva care stie tot timpul ce sa faca, care nu prea accepta sa fie contrazis, aparent ii asculta pe ceilalti, dar trebuie sa conduca, care crede ca facand jonglerii ajunge mai repede unde trebuie sa ajunga.

Ei bine, am pornit. In loc s-o luam in dreapta, pe drumul scurt, am imbarligat-o pe alt drum. Nu conta ca semnalizam dreapta aratand ca e mai bine altfel. Stiu ca ma urmarea caci de cate ori era o masina intre noi, incetinea sa o depaseasca, sa nu raman in urma. Sa fiu acolo, urmandu-l. apoi, pe un drum intamplator stiut bine de mine incerca sa depaseasca pe dreapta sau pe linia de tramvai , pe oriunde, doar sa avanseze. Altfel decat ceilalti. In mod comic fiecare tentativa era blocata fie de masini ce stationau pe dreapta, fie de cei ce faceau stanga, fie de refugii de tramvai :). Nu stiam cu exactitate cum sa ajungem, am sunat si am aflat, asa ca la o noua intersectie am semnalizat iar, din timp, dreapta. A facut stanga si s-a oprit sa dea telefoane. I-am spus pe unde s-o luam, si nu cred ca i-a trecut prin cap sa ma lase inainte. Era la conducere :)). A fost ok pana la urma, am ajuns unde trebuia sa ajungem. Doar cu ceva mai multe resurse consumate – timp si carburant de asta data. Efort si stres in alte imprejurari 🙂

La intoarcere, nemaiavandu-l in fata am urmarit micii oporunisti (facand mici artificii, gen trecutul prin benzinarie sa ajunga cu 3 masini mai in fata), imperturbabili (ii poti claxona sau semnaliza pana se face seara ca nu se streseaza), crizati (cu mana pe claxon, asteptandu-se ca toata lumea sa se dea la o parte in aceeasi secunda in care a declansat goarna), smecherasi (te ocolesc, pe stanga, pe dreapta, isi fac loc fortandu-i pe altii sa franeze si ajungi cu ei in acelasi timp la semafor), siguri de sine (un fel de smecherasi dar care nu-i deranjeaza pe ceilalti, gasind mereu oportunitati “safe” de miscare mai rapida), intransigenti (nu te-ar lasa sa iesi din parcare sau straduta sub niciun chip, caci are prioritate), stie-toti (nu numai ca nu cedeaza din drepturi, dar mai si tin lectii colorate cu iz de mahala, daca ii intalnesti la semafor poate chiar coboara geamul sa-ti spuna ca ti-ai luat degeaba carnetul), isterici (habar nu au in ce viteza sunt, pe ce banda, de ce merg stergatoarele in plin soare, si toti ceilalti sunt de vina ca ei incurca circulatia). Si cei mai tari: pendantii. Sau pedantele: ieri am vazut o doamna/domnisoara cu peria prinsa in breton. Arata ca frankenstein cu un cutit in tample… dar rula imperturbabila pe banda a treia cu 40 la ora, si nu cred ca s-a intrebat de ce e claxonata si depasita pe dreapta de toti ceilalti…

Mai sunt cei care nu ar incalca regula nici sa-i pici cu ceara, sau cei pentru care regulile  nu se aplica, sunt doar pentru cei prosti.

Ei bine, fiecare dintre noi isi poate dezvolta o asemenea teorie. Si cred ca ar fi amuzant sa mergi cu masina cu cei care-ti plac sau te enerveaza, sa vezi cum se aplica. Si cred ca ai deveni putin mai tolerant vazand ca nimic nu e personal :))

Standard