adunate-n Cale, contemplari

incredere

O experienta pe care am constientizat-o de curand pana la capat este cea a trairii vietii facand parte din procentele mici.

In urma cu ceva timp – nu mult, dar pare a fi o vesnicie – am exeperimentat cum e sa te incadrezi in “procentele mici”. Cu alte cuvinte, cum e sa fii exceptia de la regula. Si nu a fost un element, ci mai multe succesive in care am fost dincolo de “normalul” dovedit de statistica.

O fi fost bine? O fi fost rau?

Atunci a fost rau. Din multe puncte de vedere, si ma refer la rau resimtit personal, la suferinta, regrete… un abis in care cazusem sau ma aruncasem de ceva timp, (nu-mi dau seama ce si cum), spre al caror intunecimi ma indreptam cu viteza, insa inainte de a ma prabusi si face bucati am prins firul Credintei, am trait un moment de abandon in fata vointei Divine, care nu m-a lasat sa pier ci sa gasesc drumul catre Lumina. Si intr-un mod miraculos intunericul a disparut. Firul de care ma tineam lumina si-mi arata calea spre iesire. Am iesit din abis si am privit inapoi: acesta disparuse.

Si iar m-am simtit ca si cum provocam statistica 🙂 fortand sa fiu exceptie de la reguli.

Am ajuns sa Inteleg ca regulile nu sunt “realitatea” mea, ca nu sunt un model ce se inscrie in probabilitatile iminente. Sunt altfel, si NU AM NICIUN MOTIV SA DEVIN ASEMENEA MODELULUI, CI POT CREA INSAMI MODELUL!

Am ajuns sa Inteleg, sa Traiesc faptul ca binele si raul nu exista decat raportat la o stare imediata. E bine cand razi, esti relaxat, senin si fericit si e rau cand te simti tristi, te doare sau plangi de disperare. Si e asa atata timp cat nu ne detasam de moment, traim o stare in loc s-o urmarim, asa cum privim un apus de soare fara sa-l traim… Privind inapoi pe Cale, urmarind un sir de evenimente petrecut pe parcursul catorva ani buni nu pot eticheta lucrurile a fi fost bune sau rele… au fost pur si simplu si m-au ajutat sa ajung unde sunt Acum, Aici. Probabil ca as fi putut s-o iau pe alte Cai, mai scurte sau mai lungi. Dar aceasta a fost si este Calea mea.

Si pentru ca acum stiu ca fac parte din procentele mici, stiu si ca pot fi buturuga mica ce rastoarna carul mare… si stiu ca as fi putut face asta si pana acum daca nu ar fi lipsit un ingredient: Increderea…

Increderea in fortele proprii, increderea in Dumnezeu si manifestarea, materializarea sa in orice moment, in orice lucru din Univers. Mai presus de incredere este insa Cunoasterea, Intelegerea faptului ca in niciun moment nu suntem singuri, ca Divinul din noi este mereu conectat la Univers, ca desi nu ne vede nimeni, nu deranjam pe nimeni, nu interactionam cu nimeni orice fapt sau gand al nostru se reflecta undeva, ni se intoarce… doar ca uitam de Divin, uitam de puterile noastre, si acestea devin latente, ascunse, precum flacara lampii a carei sticla se acopera de praf si funingine…

Standard
contemplari

gaudeamus igitur!

Sa ne bucuram, asadar!

Bucura-te de viata! Pentru ca ti-a daruit-o Universul, Dumnezeu!

Bucura-te asa cum e pentru ca e asa cum ai modelat-o. Ai modelat-o cu ganduri, cu fapte, cu dorinte…

Nu mai spune „de ce sa ma bucur in viata?”, pentru ca atunci si lucrurile frumoase si bune ce la ai vor fi alungate de la tine, pentru ca Universul va intelege ca nu-ti aduc nicio bucurie, ca nu ti se potrivesc.

Chiar daca esti in intunecimea existentei gaseste-ti firicelul de lumina care sa te ghideze, care sa te ajute sa fii fericit, si apoi lumina va veni din ce in ce mai puternic catre tine. Dar daca tu nu vrei sa vezi lumina, vei ramane in intuneric…

Poate ai un acoperis deasupra capului si nu trebuie sa stai intr-o cutie de carton, in parc!
Poate ca ai ce manca si nu trebuie sa stai cu mana intinsa!
Poate ca cineva te iubeste, si sufera alaturi de tine, si e trist ca nu stie cum sa te ajute!
Poate ca ai un servici si ai pe ce cladi traiul de azi pe maine!
Poate ca ai prieteni care sa te asculte!
Poate tocmai ai intalnit pe cineva care-ti poate schimba viata!

Apreciaza ce ai, si Universul va sti asta, si-ti va da mai mult din ce-ti place. Fii recunoscator pentru greutatile ce le intampini: te fac mai puternic!

Daca te strambi la toate, peste tot vezi probleme, si intorci spatele Fiintei? astfel si ea iti va intoarce spatele, caci daca nu ai nevoie de ea iti respecta dorinta! Dar va astepta cel mai mic semn de la tine pentru a te lua in brate si a te ajuta.

Nu poti controla Universul, dar poti decide cum iti traiesti viata. Universul e iubire, e armonie, e compasiune. Esti parte din Univers, respiri in Univers, cresti in Univers!

Mai trebuie sa insist cu intorsul spatelui si cu acceptarea cu sufletul deschis al creatiei?

Standard
contemplari

sunt. aici. acum.

Dumnezeu iti da, dar nu-ti baga-n traista!

Asta inseamna ca le ai pe toate, orice e legat de viata si evolutia ta poti avea, dar cu o coditie: sa fii pregatit sa primesti. Sau sa intinzi mana si sa iei. Iubire, dragoste, leacuri, putere, intelepciune, prieteni, sfaturi,informatii, mesaje etc.

Dumnezeu, Universul iti pune la-ndemana Totul pentru ca tu sa devii tu, om – armonie, iubire.

Nu-ti face o desaga mare, grea, sa o duci in spinare. Nu. Te lasa liber. Sa gandesti, sa judeci, sa simti, sa rezonezi, sa actionezi. Nu to forteaza sa faci nimic pentru ca tot el ti-a daruit liberul arbitru.

Dar omului nu ii place libertatea. Nu stie ce sa faca cu ea. Asa ca fie isi cauta pe cineva care sa il invete ce sa faca si e fericit ca are un model, fie ego-ul lui a ajuns in etapa in care vrea sa ii conduca pe altii. Si in niciuna din cazuri nu mai poate fi vorba de libertate.in primul caz renunta de bunavoie la darul libertatii, in cel de-al doilea caz ia libertatea celorlalti…

Libertatea inseamna non-apartenenta la niciun grup. Inseamna libertatea de a asculta, de a se alatura unor oameni, dar pastrandu-si libertatea de a actiona.

Si asta e un exercitiu greu. De mic copilul e integrat in grupuri, cercuri cu anumite atitudini, e mereu comparat cu altii (uite, ionel a mancat tot, gigel nu plange…). e un exercitiu care porneste de la repozitionarea fata de tot ce e in jur in functie de PROPRIILE criterii, nu de ale celor de dinafara.

Universul te-a creat liber, socitatea ti-a luat libertatea. Si LIBERUL artbitru te ajuta sa ti-o recastigi. Doar sa vrei. Doar sa fii pregatit sa fii liber, sa deschizi ochii, urechile, inima, sufletul.

Si ce e mai simplu? Sa gandesti TU sau sa-i lasi pe altii sa gandeasca pentru tine?

Oare unde suntem ca omenire? Gandim singuri? Partial. Actionam singuri? Foarte putin, in general asteptam o decizie de grup (la care putem participa, desigur, dar in cadrul regulilor jocului/societatii). Si toate cartile te invata ca pentru a actiona trebuie sa ai buy-in-ul celorlalti (adica acceptul), obtinut prin convingere sau impunere, adica prin ingradirea libertatii. Dar am agreat mai sus, omului nu-i place sa fie liberi.

Ok, hai sa trecem dincolo de minte, gandire. Ce FACE omul? Isi creeaza tot felul de unelte si masinarii care sa-l ajute. Sa ce? Sa faca lucrurile mai simplu! Este Minunat. Dar omul mai FACE ceva? Si nu ma refer la partea robot – trezit, spalat pe dinti, dus, cafea, mancat copii la gradinita, la scoala, mancat, mers la munca, venit acasa, luat copiii, mancat, televizor, culcat extenuat de activitatea din timul zilei… face masinarii sa ne creeze tim[p pentru a-l umple cu orice altceva in afara de cunoasterea OMului, de regasirea legaturilor cu Universul, cu Dumnezeu.

Dragilor, ce facem? Ce cream?

Hai sa lasam si creatia, ca-i si asta ceva tare de tot… e pentru artisti, si ei sunt “altii”, ni noi.

Hai sa vedem la activitatea fizica. Avem o gramada de aparate care fac lucrurile in locul nostru, si noi nu mai stim sa le facem! Cati dintre voi stiu sa planteze o floare, sa faca o paine, un compot, o muratura? Cand ati facut cu manutzele voastre ultima prajitura? Sau o frectie? Cand a fost ultima data de v-ati amintit de leacurile bunicii? Nu. Am invatat sa intindem mana si sa luam din raft. Suntem dependenti de rafturi. Nu mai stim sa facem nimic… ah, pardon, unii merg la sala de fitness, unde alte aparate ii ajuta sa se mentina in forma, unde alti oameni ii invata sa faca miscare.

Mintea ne e prizioner al societatii si ocupat cu hranirea ego-ului, corpul e lasat sa se degradeze, spiritul e bine ingropat, si Doamne, tu in continuare esti alaturi de noi, creati dupa chipul si infatisarea ta, privind cum intoarcem spatele la iubire, dragoste, leacuri, putere, intelepciune, prietenie, sfaturi, informatii etc.

Trebuie sa multumim tuturor Maestrilor care calatoresc pe acest Pamant, pentru exemplul pe care ni-l dau, pentru fractalul de independenta pe care-l creaza si-l imprima in modelul existentei pamantesti, si care prin exemplul lor ajuta la trezirea constiintei noastre. Problema e ca odata ce ne trezim ne dam seama de dimensiunea in care traiesc oamenii, dar, din pacate invers nu e cu putinta.

Si problema mea e ca vreau cu disperare sa ii ajut pe ceilalti, si cei mai multi fug. Si plang cand ma vad incapabila de a ma exprima in asa fel incat sa fiu inteleasa, nu respinsa…

sunt intreabata in ce secta m-am inscris, ce am patit, ce religie am ajuns sa practic. Raspunsul meu e: NIMIC, devin pur si simplu.

Scriu, si asta e meditatie. Tac, si-mi odihnesc mintea. Stau, si-mi constientizez fiinta si prezenta.

Standard
contemplari

a face – a crea – a fi Creator

Cine sau ce este Creatorul? Creatorul este cel care, in conditiile planetei Pamant,  materializeaza ganduri/energii in culori/forme/lucruri.  Cand am venit pe pamant, am venit cu o mostenire divina: suntem facuti dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Asta inseamna ca fiecare dintre noi purtam un sambure al creatiei, si purtam capacitatea noastra de a crea la randul nostru.

Ce este Creatia? Creatia este  rezultatul gandurilor, energiilor noastre. Si Creatia ia multe Forme. Creatia este o pictura, creatia este o sculptura, o simfonie, o poezie,  o haina, o mancare, o casa, un copil, o familie (oare de ce majotitatea sunt feminine?!)

Creatia este materializarea i-materialului. Sau, mai simplu, : ce culoare are gandul tau?  Ai ganduri senine, luminoase, albe? Sau ai ganduri intunecate, negre?  Sau roz, bleu, mov, galbene  etc?

Creatia este nesfarsita. Astfel ca daca ai un gand prima data se creeaza, i se ataseaza, o culoare. Daca persista se transforma intr-o stare, un fel de a trai, daca devine obsesie poate deveni boala… gandurile sunt primul pas spre materializare. daca gandurile sunt armonioase, pline de iubire, iti creezi o viata armonioasa, plina de iubire. Si invers…

Astfel prima data ne folosim, constient sau inconstient,  de mostenirea noastra de Creator  prin formarea gandurilor, a fanteziilor, a viselor. Ne visam pe o plaja insorita si incepem sa “ornam” peisajul cu un partener, un copil, prieteni, cocktail, frunze de palmieri. Cu credinta, convingere si timp gandurile se materializeaza cu TOATE detaliile  pe care le-am pus in peisaj. Atentie toate inseamna toate! Include materilalizarea indoielilor, temerilor, omisiunilor!

Un Creator face ca lucrurile sa se infaptuiasca. Un pas in a te  “simti” Creator e sa iei o coala de hartie si sa desenezi. Nu dupa model, nu dupa un sablon, ci sa-ti desenezi gandurile. Sau sa faci orice altceva etern sau efemer (eu de exemplu am creat un peisaj de iarna din hartie, carton si cu creioane colorate. E adevarat, m-am inspirat dintr-o “carte pentru maini dibace”, dar am contribuit si cu partea proprie).

Omul zilelor noastre a devenit un consumator. si s-a indepartat de starea de a fi un creator! si astfel s-a indepartat de esenta sa unama!

din creator, fauritor de lucruri (tamplar, fierar, tesator,agricultor etc), a decazut, a devenit un parazit care consuma resursele universului fara a pune nimic in loc! consuma, utilizeaza, epuizeaza, polueaza… (astazi m-a intrebat un doctor daca cumva am un aspirator nazal sa-i curat nasul copilului!!!! Probabil ca sunt reticenta la avansul tehnologic, dar ciar sa nu mai stim sau sa uitam sa ne suflam nasul?!) in locul nostru  am invatat sa cream roboti sa ne faca treaba. Asta nu ar fi atat de rau daca in timpul ce il economisam am crea, am evolua prin gandire, prin meditatie, prin a-i ajuta pe altii! Dar nu, nu facem asta, ne degradam cu o telecomanda in mana, asteptam sa ni se spuna ce sa facem si ce sa GANDIM! (exemplul cel mai simplu este politica: ii denigram pe oricine ar fi in opozitie sau guvernare in functie de ce auzim, citim sau vedem la televizor; sau un altul e referitor la partenerul si silueta ideala – trebuie sa fie blond/a cu ochi albastri, intr-o excelenta conditie fizica, sa aduca micul dejun la pat, flori/cadouri cu orice ocazie – daca nu exista ocazie s-o inventeze etc).  cum poti fi fericit/a daca lumea ta o creeaza altii? Cum vor crea altii o lume ideala pentru tine? O vor crea pentru ei! Nu ai de ce sa asimilezi ceea ce altul are sau isi doreste pentru ca tu esti tu. Da, particica al aceluiasi univers, dar nu particele identice!

Hai sa ne recunoastem, sa ne constientizam identitatea, apoi dorintele, puterea, afectiunea, creativitea, viziunea, si apoi sa pornim pe aripile Universului! http://www.bodyalchemist.ro/content/deschiderea-chakrelor.htm

Sa ne reintoarcem la conditia noastra de Creatori alaturi de Creator!

Standard
adunate-n Cale, timpul

scopul de “a fi”

scopul e un pretext pentru Cale.
esenta vietii este „a fi”. a fi, acum si aici. viata nu a fost si nu va fi, ea este aici.
a-ti stabili un scop gen „vreau sa fiu, atat si nu mai mult” nu este nici trivial, nici simplu, nici egoist. acest „scop” atrage dupa sine actiuni sau non-actiuni de genul nu judeca (arata cu degetul), accepta-i pe cei din jurul in (im)perfectiunea lor, accepta faptul ca nu poti controla viata, implicit universul, a trai in armonie cu ce e in jur – oameni, plante, animale, lucruri –, a fi generos, iubitor, darnic iti asigura acea stare de fericire pe care o cauti in carti, cursuri, „training-uri” si pentru care crezi ca ai de muncit asiduu.
„a fi” si atat nu e simplu. inseamna sa renunti la programarile societatii in ceea ce priveste scoala pe care trebuie s-o urmezi, meseria si religia pe care trebuie sa le ai, casa pe care trebuie s-o ai etc, sa renunti la a face liste de cumparaturi, sa vezi ce ti se potriveste cu adevarat si ce poti darui celor din jur. sa renunti la dorinta de a controla, a impune si a-i face pe cei din dupa dorinta ta
„a fi” inseamna sa-l gasesti pe Dumnezeu/ Universul in tine, sa te regasesti asa cum te-a creat El, dupa chipul si asemenarea lui, nu cum te-a modelat societatea manata de interese ca bani, putere, forta, control.
pentru a-ti atinge scopul de „a fi” Caile sunt nenumarate. si lectiile pe care le invata fiecare sunt diverse.

si prima lectie e sa incerci sa vezi lucrurile diferit. sa nu le pui in formula dogmatica si sa dai rezultatul „e bine!” „e corect” „e nedrept” etc. intreaba-te „de ce”, dar fa-o intr-un mod profund fara a simti nevoie de a reponsabiliza pe cineva sau ceva pentru ca s-a intamplat ceva sau nu. daca sunt lucruri direct legate de tine, responsabil esti tu, indiferent de felul in care ti se intampla, sau prin intermediul cui, intreaba-te ce trebuie sa schimbi in tine pentru a schimba situatia in care ai ajuns, si asta indiferent de cat de incalcita e situatia exterioara.
daca sunt lucruri ce se intampla altora, intreaba-te „de ce” ti-a aparut in Cale si ce ar trebui sa inveti din asta!

apoi urmatoarele lectii vin de la sine…

dar sa revin la scopuri… si la timp, la dimensiuni… asteptam ca in curand sa trecem la 5D, 6D, sa ajungem intr-un „timp fara timp”. pare ciudat sa ne gandim la „un timp fara timp”. zi-noapte, anotimpuri… toate succesiunile se intampla incadrate in timp. cum e fara timp?!
iti trebuie timp sa faci o prajitura, iti trebuie timp sa devii adult iti trebuie timp pentru a face bani, sport, pentru a cunoaste oameni, pentru a manca, pentru a te intalni cu prietenii. foarte corect, foarte real.

dar daca Scopul tau este „a fi” pentru ce-ti trebuie timp?
si frumusetea lucrurilor e ca nu mai esti suparat ca n-ai facut ceva, un singur anume ceva, pentru ca intre timp te-ai bucurat si ai trait facand altceva!
daca tot trebuie facute anumite lucruri, hai sa le facem cu bucurie si dedicatie, fara sentimentul ca „trebuie sa bifam asta pentru ca apoi sa ne putem bucura”. niciodata nu traim in „apoi”. traim acum. aici. cat inseamna „acum” in timp?!
peste o clipa s-ar putea sa nu mai fii aici.

scopul e sa ajungem la ora x la magazin, pentru ca la x+1 sa fim la popesti, pentru ca la x+2 sa culcam copilul, ca de la x+3 sa putem dormi…? alergam, ne uitam la ceas, dam din picioare ca e coada la casa, ca traficul e cum e, ne enervam si apoi bifam – facut, facut, facut. si? cu cat suntem mai fericiti decat daca ne-am fi bucurat in timpul asta?
daca-i coada la casa imi sun prietenii sau urmaresc oamenii, fetzele, atitudinea lor, miscarea multimii; in masina am invatat sa citesc o carte pe care altfel nu as fi avut timp s-o citesc etc. am castigat timp in loc de nervi…

nu-mi place sa intarzii si cei ce ma cunosc stiu de obsesia mea apentru timp  nu mi-a placut niciodata, si consider lipsa de respect sa nu-ti tii un angajament – de a ajunge la timp, de a face ceva, de a spune ceva ce te-ai angajat liber si neconditionat sa faci. nimeni nu te obliga sa ajungi intr-o ora undeva unde nu poti ajunge decat in 3. e alegerea ta daca-ti asumi acest lucru sacrificand altele.
nu spun ca gata, tot ce trebuie sa faci e sa stai. nu, spun sa traiesti/simti orice ai face, si sa nu crezi ca orice ai face nu e important. pentru ca traiesti o viata facandu-le! nu se poate sa dai o viata, un dar, pe lucruri neimportante! scopul e sa te bucuri de Cale, sa fii fericit acum, nu maine, asa cum esti si fara sa trebuiasca sa se intample ceva pentru asta.

si ilustrez asta cu versurile lui Cohen, o a doua constantaa caii pe care pasesc:

Standard
interpretari

acoperisul

Am fost la masa cu cativa colegi. Cu care merg mai rar la masa si cu care am constatat ca am destul de putine de vorbit… asa ca am decis sa „ascult” ce aveau de spus… Dureri de spate, astenie de toamna, afectiuni pulmonare etc. Si posibilele cauze: pozitia de lucru, lipsa de aer, regimul de viata, fumatul, mersul cu intarziere la doctor, calitatea actului medical, (ne)pasarea fata de sine, amanare, stress etc. Lucruri atat de personale, de „interne” cum este propria sanatate sunt tratate intr-un mod atat de periferic… dar cu gravitate si repros la adresa celor din afara eu-ului – doctori, sefi, trafic, anturaj…

Am avut un impuls de a incerca sa spun ca de vina pentru suferintele noastre suntem noi – fie pentru necunoastere, fie pentru ignoranta, fie pentru ca negam ca originea si apartenenta noastra la un Unic Divin (Energie, Suflu, Inteligenta, Iubire, Armonie sau cum simtim ce e Universul sau Dumnezeu)… – dar m-am oprit. Pentu ca am simtit ca vorbele mele s-ar lovi de un obstacol, asemeni unui acoperis ridicat deasupra unor plante care totusi au nevoie de soare si apa. Dar apa nu mai cade pe plante sa le hraneasca, sa le racoreasca, sa le invioreze, pentru ca sunt aparate. In schimb trebuie ca din cand in cand cineva sa le ude si sa le stropeasca. Poate ca lichidul are ceva proprietati asemenea apei, uneori i se adauga vitamine si alte substante care sa ajute plantutele sa creasca, iar plantutele se bucura, vegeteaza :), uneori chiar infloresc. Sunt recunoscatoare pentru grija purtata. Si mai mult decat atat! Daca cineva le-ar ridica acoperisul n-ar mai sti sa supravietuiasca, asa ca sunt recunoscatoare pentru dependenta de program sau programare! Ploaia le-ar uda cu neregularitate, iar plantutele au uitat cum sa-si faca stocuri. Apa de ploaie nu mai seamana cu „apa” si nu ar sti cum s-o prelucreze. Frunzele s-ar arde in bataia soarelui, pentru ca frunzele firave si anemice au stat doar la lumina artificiala…

Am creeat din cunostinte, din dogme, din obedienta un acoperis. Le spunem valori. Ne simtim bine la umbra lor, le invocam integritatea, dar nu ne intrebam daca intr-adevar ne ajuta si la ce. Ne ajuta sa ne facem un loc in societate, sa crestem la un loc de munca, sa ne facem prieteni, sa ne afirmam,si asta e bine. Dar nu ne ajuta sa ne descoperim pe noi insine, caci pentru asta trebuie sa dam acoperisul la o parte.

Sa ne revoltam impotriva tuturor lucrurilor impuse, sa punem la indoiala chiar baza fundamentala a cunostintelor noastre, sa ne debarasam de dogme. Sa invatam sa stam si sa ne uitam la soare macar cate un pic in fiecare zi :), sa acceptam hrana spirituala neprelucrata, nefiltrata si ne”-ameliorata”, sa incercam sa redescoperim lumea facand abstractie de ceea ce am fost invatati.

Hai sa ne incaltam cu pantofii lui Alice si sa pornim catre Tara Minunilor, unde toate sunt posibile si asteapta sa fie descoperite! Sa urmarim raza de soare pentru a vedea, a simti ce se intampla cand ajunge pe un acoperis, o planta sau fiinta…

Standard