agresiuni…

Din seria “ce semeni aia culegi”, sau ce dai si daruiesti ti se va intoarce inzecit m-am gandit la faptul ca noi oamenii suntem foarte agresivi. Suntem agresivi cu alti oameni, cu animale, cu plante, cu Pamantul insusi pe care-l secatuim de resurse…

In ce fel suntem noi agresivi? Agresiunea poate imbraca multe forme. De unele suntem constienti, caci este o manifestare brutala si imediata – cum este cea fizica sau verbala, de altele nu ne dam seama atat de usor pentru ca “poarta manusi”. Si in aceasta categorie includ, in mare, manipularea si pisalogeala. Si mai e un fel de agresivitate care nu poarta manusi, insa se poate manifesta mai mult sau mai putin brutal: exploatarea care se traduce prin a profita nelimitat de ceva sau cineva (fizic sau psihic).

Daca agresiunea fizica sau verbala sunt un fel de razboi declarat si stii cam de unde “bate vantul”,  care-s taberele, aliatii si dusmanii,  interesele si armele, cea subtila este mai distructiva. Pentru ca poate face mult rau pana sa fie descoperita…

Cea ascunsa in manusi este, prin definitie, ascunsa.  Sub intentii caritabile, nobile, sloganuri si cuvinte ce ne place sa le auzim, si in fata carora ego-ul nostru infloreste, si se simte bine.  Si acesta e motivul pentru care recunoastem mai greu faptul ca suntem manipulati, influentati de altii, in beneficiul lor direct. Si chiar de recunoastem acest lucru ne e greu sa renuntam la un loc aparent caldut, comod si sigur pe care ni le asigura faptul ca jucam jocul celor ce ne agreseaza…

Poate ca nu ar trebui sa-i consider agresori pe cei ce dincolo de intentii se poarta frumos cu noi. Pana la urma ar fi un schimb corect – dam si luam. Insa nu-i pot numi altfel pe cei ce sub o forma sau alta ne incalca liberul arbitru si ne ingradesc libertatea indiferent ce ne dau in schimb … si de accea ii consideri agresori si pe pisalogii care nu se lasa pana nu obtin ce vor… iti bat la usa azi, iti bat la usa maine, poimaine, vin la geam, si tot asa, pana te prind intr-un moment de oboseala sau slabiciune si cedezi… si atunci vor fi acolo sa te “ajute”,  ei iti vor oferi hrana pentru ego, te vei complace intr-o situatie care in alte imprejurari ti s-ar fi parut inacceptabile… ai fost prins in plasa, si vei avea nevoie de la fel de multa tarie si consecventa in a te elibera pe cat au avut ei pentru a te prinde… vei incepe sa-ti folosesti priceperea si  sa renunti la libertatea ta pentru altii, pentru dorintele lor (de altfel, foarte legitime, logice si sustenabile  pentru acestia), in detrimentul EU-lui tau, sufletului tau… bine-nteles ca nu-i pot considera altfel!

Dincolo de toate aceste manifestari, un fel special de agresiune este aparenta indiferenta sau atitudine “corecta”. Adica ceea ce e in spatele gestului de a intoarce spatele cuiva care-ti cere ajutor  cand poti ajuta fara sa te “coste” nimic… pentru ca atunci cand cineva are un moment de slabiciune, de capitulare si cere ajutor este momentul in care orice lovitura doare cel mai mult. Da, poate fi un moment de eliberare a frustrarilor de toate felurile pentru cel aparent indiferent, dar rautatea gratuita in fata celui ce intinde mana, transformarea lui intr-un sac de box,  catre el il va urmari, chiar de va fi constient sau nu de asta. 

de ce sa cerem altora ceva ce putem avea dinlauntrul nostru? sau ceva de care poate chiar nu avem nevoie decat pentru a demonstra cat suntem de grozavi? de ce nu ii ascultam pe cei ce sunt langa noi si ne vorbesc, ne roaga sa-i ajutam si ajutandu-i ne ajutam pe noi insine sa depasim stadiul concurential de demonstrare a fortelor in care suntem cu totii, ca omenire.

si poate am auzi Pamantul cerandu-ne mai multa caldura, mai mult respect, mai multa compasiune…