vorbele si faptele…

Scriam zilele trecute despre faptul ca daca nu ai constiinta unui lucru, nici nu il observi. Ceva de genul ca nu ai cum sa faci un tratament naturist atata timp cat convingerea ta e ca doar doctorii in halate albe te fac bine… la fel si cu promisiunile pe care le faci, dar nu stii ca in cuvant rostit are o mare putere asupra ta…

Da. De cateva zile am un alt a-ha… referitor la faptul de a spune si a actiona in consecinta.

In setul meu de valori si principii cuvantul rostit are o greutate mult mai mare dupa momentul rostirii… dar, constat cu tristate, ca iar sunt pe dos…

In ultimul timp am auzit multe vorbe mari, promisiuni, ajutoare, colaborari… imbucuratoare si glorioase pe moment, dar dupa care tot singura am ramas sa fac si ce-mi place, si ce nu-mi place. Sau la ce nu ma pricep, dar trebuie sa invat… oare trebuie sa devin un om super-multilateral dezvoltat, sau trebuie sa invat sa citesc (judec) oamenii?!

Mda, probabil ca multi rasariti de new-age imi vor spune sa privesc in mine… si se rezolva…

Stiti ce?! M-am saturat si de paradigmele spirituale… m-am privit prea mult timp… m-am adaptat in multe conditii, i-am inteles pe ceilalti zicand ca eu sunt defecta, ca judec, dar de fapt toti ceilalti sunt perfecti, doar ca reflecta ce sunt eu… mda. M-am saturat. Si stiti de ce? Pentru ca e usor sa vorbesti… e usor sa spui lucruri neasumandu-ti nicio responsabilitate… asa, doar pentru ca ni se pare cool ca ne putem juca cu cuvintele…

hai sa facem un test! Hai sa postam pe orice mediu social ca avem… alergie, sau o boala autoimuna, sau… orice… si cautam un vindecator, sa ne faca bine… cu vorbe, cu ceaiuri, cu energii, cu viziuni etc… si dupa o saptamana imi spuneti cati v-au raspuns…

Din toata ciupercaria de vindecatori, clarvazatori, reconectatori si terapeuti nu va raspunde NIMENI. Pentru ca nu-si asuma raspunderea… nu-si asuma sa duca pana la capat ceea ce cu multa “incredere” spun…   sigur, la nivel ipotetic si teoretic toate suna bine. Toate par logice… substantele din ceai, din plante, din mancare… pozitiile astrelor, oglindirile, ADN-ul, emotiile, traumele etc… Dar practica… practica da sanse teoriei sa se corecteze… si a ajunge la practica, inseamna sa-ti asumi ca poti gresi… inseamna sa revii si sa recunosti ca nu e chiar cum ai sustinut… si ce faci daca pentru bietul om care a avut incredere in tine e prea tarziu?!

Asa ca hai sa nu mai sustinem cu atata ardoare lucruri despre care habar nu avem pana la capat! Hai sa vorbim, sa spunem doar lucruri pe care ni le asumam!

Eeee. Am intrat in lucruri grele… de viata, de sanatate… doar ca sa merg la extrema, caci asa imi place mie – sunt balanta…. Dintr-o extrema intr-alta si cu oaresce momente de echilibru…

Dar cred ca ii stiti si pe ceilalti… nu terapeuti, vindecatori  etc… pe cei mai de aproape, care-ti zic ca nu e bine ce zici, cum faci, si ca te ajuta ei, stiu persoane care sa o faca,… mai usor, mai ieftin… Doar ca dupa ce si-au trait Gloria momentului de “a sti mai bine”, dispar… important e ca s-au desprins din multime, ca au fost ascultati. Si gata. Atata tot.

Da…da… sunt intr-un moment in care constientizez ca ma salbaticesc… in care nu mai vreau sa am de-a face cu cei ce spun doar vorbe goale. Dar trebuie sa accept ce este o realitate. Ca de fapt sunt prea aspra cu mine cand chiar nu pot face ce am spus… si mananc jar, si ma dau de trei ori peste cap, si nu iese. Da, poate ca trebuie sa iteleg ca nu depinde totul de mine, ca nu pot controle tot. si sa nu ma mai pun la zid pentru nu stiu mereu toate detaliile…

Si poate asa voi intelege sa nu ma bazez pec e zic ceilalti… si nu voi mai fi dezamagita, si nu ii voi mai judeca = condamna.

PS: imi cer iertare in fata celor cateva persoane pe care le cunosc si care nu rostesc doar vorbe goale!  

 

 

lectii… de viata

Una din primele lectii pe care le-am invatat in acest an este ca degeaba cred eu ca oamenii inteleg un mesaj destul de clar formulat si, in consecinta, vor actiona in a remedia o actiune a lor cu consecinte neplacute pentru ceilalti.

Nu. In primul rand pentru a intelege ca au deranjat trebuie sa aiba in constiinta lor idea de viata curata, corecta , respectul pentru ceilalti si bunul simt care spune ca libertatea actiunilor individuale se opresc acolo unde intra in conflict cu ceilalti.  Si, din pacate, aceste notiuni sunt de cele mai multe abstracte si luate in ras.

Nu, nu ajunge sa citesatca, sa mearga la cursuri, sa scrie sau sa tina cursuri pentru a spune ca sunt pe o cale spirituala, de evolutie individuala. Nu e suficient sa INTELEAGA niste lucruri. E nevoie sa INTEGREZE in viata lor acele elemente/notiuni/idei care li se par firesti (dar numai cand le fac altii). Sunt multi oameni care trec neobservati pe langa noi au o viata simpla, frumoasa; cu care daca vorbesti simti pacea si iubirea lor autentica pentru viata si oameni, dar despre care nici macar nu voresc. Si sunt multi oameni care vorbesc despre unime, despre constiinta, despre iubire, evolutie, Dumnezeu etc , fara pic de empatie, dar plini de frustrari si dorinta de a le arata celorlalti cine “sunt ei”.

Deci: daca nu esti constient ca ceea ce faci ii impacteaza pe ceilalti nu vei intelege ce ti se spune, indiferent cat de clar este mesajul.

Si, pentru cei care cred ca daca au verbalizat, au spus ca ceva nu este potrivit in comportamentul celuilat va schimba ceva le spun doar ca au facut bine, corect sa vorbeasca, dar sa nu cumva sa se astepte ca se va schimba ceva.

Bun. In al doilea rand… sa zicem ca cel caruia ii atragem atentia asupra unui lucru neplacut sau nepotrivit intelege mesajul, vine intrebarea daca este dispus sa iasa din zona sa de confort si sa schimbe ceva, sau cauta explicatii si argumente care sa justifice  non-actiunea, lipsa dorintei de a actiona CORECT…

Tristetea situatiei se amplifica, pentru ca ignoranta fata de ceilalti si consecintele actiunilor lor se transmit copiilor… de unde sa invete ce e corect si ce nu pentru oameni/umanitate, atata timp cat nici nu stiu ce e asta?! De unde sa stie? De la parintii care cred ca a “smecheri” si a manipula sunt calitati importante? In niciun caz.  

Vestea buna insa este ca probabil vor invata ce este corect (evolutive) cand constiinta lor individuala se desprinde de cea a familiei, cand vor privi atent in jur si se vor trezi ca valorile UMANE sunt diferite de cele de ale unui pradator care profita si exploateaza orice si pe oricine.

 

Pana atunci, asa cum spun prietenii mei din Nepal, tot ce pot face este sa “ma retrag” de langa ei, sa mentin curatenia in jurul meu, sa nu-mi tulbur linistea mintii cu lucruri pe care nu le pot schimba. Pana la urma, fiecare suntem pe propria cale…

 

 

 

… din jurnalul unui extraterestru (6)

Omenirea a intrat intr-o noua faza… noi paradigme si-au facut loc in mintile lor: faptul ca nimic nu e intamplator, coincidentele se numesc sincronicitati, nenorocirile lectii, pentru ce li se intampla nu mai primesc mila ci o replica superioara gen “ce din tine a cauzat asta?”

Sa fie clare 2 lucruri: da, cele de mai sus sunt adevarate, dar numai cand sunt simtite in mod autentic si nu sunt rezultatul unui exercitiu menta; si uneori cand te impiedici e doar pentru ca erai cu capul in nori si nu te-ai uitat pe unde calci!

Despre manifestarea autentica a celor de mai sus au scris multi colegi de-ai mei de drum. Nu voi insista si eu.

Insa vreau sa scriu despre altceva: despre faptul ca lumea s-a umplut cu multi oameni “buni”. Care nu mai au probleme, pentru care totul este roz si la superlativ.

Dar lumea lor este afisata a fi ideala pentru ca altfel ceilati se “vor prinde” de imperfectiunile lor interioare care se reflecta in exterior. Si a fi imperfect nu se potriveste cu imaginea de oameni evoluati! Of. Si cat timp nu m-am simtit inferior, gresit, ratacit… din naivitate si lipsa de judecata… am luat de-a bune ce auzeam. Da, nu am judecat, pentru ca erau lucruri pe care le cunosteam in interiorul meu. Dar am uitat mereu ca pe Pamant suntem in dualitatea minte – inima. Si pentru ca greu am realizat diferenta dintre minte si inima, nu am judecat niciodata spusele altora… le-am integrat fara urma de indoiala. M-am uitat mereu in mine cautand ce era de schimbat. Greu am aflat ca tocmai felul idealist de a privi oamenii este gresit!

In noua paradigma, “a judeca oamenii este  gresit”. Sa punem etichete este nepotrivit. Asa este, de unde vin eu “a judeca” nu are sens… acolo Suntem, si atat. Nu Facem. Aici, pe Pamant, e invers… totul este actiune. Chiar si non-actiunea este o forma de manifestare; si poate fi daunatoare: le permiti celorlalti sa actioneze, fie evolutiv, fie distructiv… devii responsabil pentru ce se intampla, si este sanatos sa judeci daca ai facut bine sau rau. Daca intentia a fost sa “construiesti” sau sa “distrugi”

Nu e gresit sa compari, sa evaluezi, sa… judeci, pana la urma. Universul manifestat exista doar prin relationare, comparare, masurare etc.

Si … in fiecare moment alegem ce facem/spunem/gandim. Pai cum sa alegi daca nu evaluezi?!

Suntem pe Pamant, jucam jocul dualitatii, al binelui si raului. Oricat ar incerca oamenii sa evite aceste cuvinte sau sa le gaseasca substitute, esenta lor ramane: orice fac e fie bine, fie rau. pentru ei insisi, altora, Pamantului, Universului. Si da, important e ca atunci cand plecam de pe Pamant sa avem mai multe lucruri in bagaj decat rele.

Suntem aici prinsi in dualitate si densitate.

Sa pretindem ca suntem perfecti sau ca avem o viata perfecta intr-o lume imperfecta este fie aroganta, fie ignoranta.

unde incepe ignoranta?

imi place tare mult provocarile din partea unor oameni deopotriva inteligenti si sensibili.

mai pe larg, ma refer la cei care si-au dedicat o parte din timp (viata) cunoasterii – prin educatie, autoeducatie, observatie, experienta, integrare etc, care sunt capabili sa coreleze lucrurile teoretice si practice intre ele, formulandu-si, pe baza acesteia opiniile si crezurile proprii – pe care astfel si le pot sustine si argumenta. si la cei care sunt de asemenea capabili sa inteleaga ca fiecare alt om poate avea o (alta) opinie personala justificata prin cunoastere, intuitie sau emotie.

imi sunt foarte dragi discutiile (unice) cu acesti oameni. mergand pe firul lui “de ce imi plac aceste dialoguri in mod special” am inteles ca acestea ma duc catre o observare si intelegere mai profunda a subiectelor.

asa s-a intamplat cu o dezbatere pe tema ignorantei…

ce este ignoranta? ACEA ignoranta care este sursa nefericirilor noastre: terorism. tiranie, haos, corputie, crima…

dex defineste ignoranta ca lipsa de cunostinte elementare; incultura.

eu as completa cu faptul ca ignoranta care “dauneaza grav sanatatii” este o alegere personala. este un act deliberat de a nu tine cont de diversitatea de gandire si simtiri. de realitatile diferite ale fiecaruia dintre noi. da, cred ca fiecare dintre noi, in diferite momente si situatii alegem sa fim ignoranti. pentru ca sunt momente in care a nu fi ignorant inseamna a actiona, si nu vrem sa depunem niciun efort.

“lipsa cunostintelor elementare” inseamna chiar elementare, de baza, cand privim un copil lasat sa se inece pentru ca a cazut dintr-o barca cu emigranti, si nu ne pasa de el pentru ca traim intr-o alta realitate (de pace si abundenta) si alegem sa ne uitam la altceva! e prea dureros sa ne uitam la relitatea dura, a oamenilor ce se lupta la cel mai de baza nivel pentru viata. IGNORAM.  pentru ca daca nu facem asta, Cunoasterea  va implica iesire din zona noastra de confort. ca Oameni Constienti de ce se intampla nu cred ca pot ramane pasivi STIIND ce se petrece. fiecare dintre noi ar simti nevoia de implicare – prin gand, rugaciune sau actiune.

ignoranta, ca alegere personala, de care vorbesc, este actul deliberat prin care alegem sa nu stim ceva ce este evident, este sub ochii nostri, pentru ca, altfel, ar trebui sa iesim din lenea noastra – ar putea insemna chiar schimbarea conceptiilor si credintelor noastre de viata…! si nu, nu vrem sa schimbam nimic. chiar si in cea mai profunda suferinta (vrem sa) avem convingerea ca dreptatea e de partea noastra, stim tot,  noi suntem perfecti, ceilalti trebuie sa se schimbe…

si dincolo de “problemele abstracte” ale prezentului, de care ne putem detasa intr-o anumita masura, m-am lovit de una foarte “materiala”… asa, ca sa-mi fie clar si sa pot pune punctul pe “i”.

am rugat pe cineva sa-si exprime punctul de vedere privind o situatie concreta…

este o situatie in care votul sau poate contribui la clarificarea unor lucruri ascunse sub covor de multa vreme, decizia este de a face curat sau de a lua un covor mai mare. ei bine: perosoana in cauza stie ca se inatmpla ceva, nu poate (sau nu vrea) sa afle si sa inteleaga in detaliu ce anume (fie nu vrea sa para prost, fie nu vrea sa-si asume responsabilitatea deciziei, oricare ar fi ea), si spera ca amanand momentul unei discutii deschise, voi abandona = imi transfera responsabilitatea non-actiunii.

nu cauta sa stie, pentru ca i-e frica de ce ar putea afla… si nu vrea sa(-i) fie evident ca a nu actiona este mai rau decat orice altceva. alege sa nu stie, pentru ca astfel isi poate continua viata ca si pana acum.

si iata ca m-a ajutat sa sintetizez suvoiul de ganduri si cuvinte din jurul ignorantei:

pentru mine ignoranta incepe unde se termina curiozitatea si responsabilitatea.

din jurnalul unui extraterestru (1)

Linistea existentei mele a fost invadata de strigate de ajutor. Strigate disperate, care mi-au patruns fiinta in totalitatea sa. Am fost creat dincolo de timp si spatiu, inainte ca orice gand sa existe, pentru a servi universul ce avea sa fie creat, pentru a ajuta. Aproape instantaneu mi s-au activat senzorii pentru a identifica parametri de timp si spatiu catre care sa ma indrept.

 Strigatele veneau dintr-o zona opaca a universului, zona in care nu mai fusesem de multa vreme. Era un loc foarte mic, dar dens… De o densitate apasatoare, de care multi dintre cei ca mine s-au indepartat; acum nu foarte mult timp, dupa o rabufnire de rautate si aroganta, cand s-a instituit carantina… peste Pamant si Luna…

Stiam ca trebuie sa merg pe Pamant, stiam ca daca strigatele s-au facut auzite era doar pentru ca s-a combinat disperarea Oamenilor cu suferinta Pamantului. Toata planeta striga dupa ajutor. M-am bucurat. Insemna ca a venit timpul schimbarii, si vroiam, trebuia sa fiu acolo! 

Am coborat in densitate. Mi-am propus insa sa-mi pastrez capacitatea de intelegere a lucrurilor si de a vedea instantaneu efectele deciziilor dincolo de limitele opacitatii impuse pamantenilor.

Insa, primul lucru pe care l-am inteles a fost ca aceasta capacitate m-a izolat de pamanteni…

Mi-a luat mult timp sa inteleg ca gandeam cu trei pasi inainte si vorbeam de lucruri care urmau sa se intample, dar pe care ceilalti nu aveau cum sa le vada, cu atat mai putin sa le inteleaga, pentru ca ei erau blocati si nedumeriti deja la urmatorul pas…

Cu atat mai mult, eu fiind pe repede inainte si avand claritatea lucrurilor, nu am inteles de ce ar trebui sa pierd si mai mult timp explicand lucrurile evidente – pentru mine… doar era nevoie de o solutie, oamenii cereau ajutor – cum sa stau sa pierd vremea cu explicatii. Ce sunt alea explicatii?! Etichete si rationamente cu care se imbraca, se invelesc lucrurile clare si evidente. Si odata gasind o explicatie pentru un anumit set de cunostinte si tipare de gandire, trebuia sa gasesc un al doilea, al treilea mod de a expune acelasi lucru… evident, de altfel,… pentru toate seturile de cunostinte, tipare.

Pierdere de vreme… de timp in care oamenii strigau dupa ajutor…

din jurnalul unui extraterestru (2)

Multi oameni sunt pierduti de ei insisi… si viata lor este o tanguiala continua, la care nu ar fi renunta, pentru ca astfel isi pierd identitatea si importanta… iar eu vroiam sa-i fac sa vada prezentul, posibilitatea de a fi altfel, de a face ceva diferit fata de ieri, de a nu mai avea motive de suferinta! Bineinteles ca foarte repede, in ochii lor, le-am devenit un fel de dusman.

La inceput am plans si am suferit datorita incapacitatii mele de a ma exprima in asa fel incat sa ma inteleaga, fara sa-mi dau seama ca orice as fi facut era in van.

Apoi, incet-incet, m-am retras din fata lor si am inteles de ce aceasta zona a lumii era in carantina…   

Adesea am simtit ca stateam pe Pamant fara rost… venisem sa raspund unor cereri de ajutor, dar fara sa impun nimic. Asa ca ma incapatanam sa astept momentul sa ajut… stand alaturi de oameni care se plangeau… sperand ca la un moment dat se plictisesc si devin gata de actiune. Alta pierdere de vreme… 

Imi aduc aminte cu amuzament amar de cateva situatii in care m-am pierdut si eu in densitatea contradictiilor… da, da. Contradictiile din fiecare om de pe Pamant sunt cele care creaza densitate… cu cat ai mai multe ganduri, cu atat mai mult creste sansa sa fie contradictorii… cu cat mai multe contradictii, cu atat mai putina claritate asupra lucrurilor, asupra perspectivei.

Dar da, ca sa ma fac inteles, a trebuit sa intru pe frecventa mintilor, sa gasesc explicatii si rationamente. Oooof. Dureros. Sa pui intr-un singur set de cuvinte aspectele multiple ale unei probabilitati… sa alegi un argument, ignorandu-le cu buna stiinta pe celelalte, de dragul simplitatii, sperand ca infinitatea implicatiilor poate fi inteleasa si “digerata” daca se administreaza cu lingurita…

Inca cred ca se poate… daca dorinta de intelegere este reala… altfel, totul se reduce la jocul “care e mai destept”.

Ha! Mi-a placut jocul acesta… mai ales cand ii aduceam pe oameni sa se contrazica pe ei insisi, punandu-le in fata propriile rationamente, teza si antiteza, cerandu-le sa aleaga! Crezand ca gata, intr-un final vor fi inteles ca Intelegerea nu are legatura cu o insiruire de ganduri si argumente.

Dar vai… nu am facut decat sa declansez cel mai periculos fenomen de pe planeta: reactia egotica! O reactie virulenta, lipsita de orice bunatate sau Intelegere, cand nu conteaza nici macar “care e mai destept”, ci “care tipa mai tare”!

Atunci am simtit o tristete de nedescris… am vazut oamenii transformati in fiinte fara constinta, cu un instinct denaturat de supravietuire, autodestructiv. Orbiti, nu puteau vedea nici macar cu un pas inainte, si ajungeau sa-si faca rau lor insile, dand vina pe altii.

Am ajuns pe Pamant dintr-un spaiu unde eram suflete pure, divine. Si am ramas cu credinta si convingerea ca toti oamenii sunt buni, si am relationat cu ei in consecinta. Pana cand mi-am dat seama ca e gresit ca toti oamenii sunt buni. Nu, sufletele lor sunt bune, dar cand mintea e singura care le arata realitatea fara sa verifice daca filtrele sunt potrivite, oamenii – caci asa le zicem sufletelor venite in acest spatiu tridimensional – devin cele mai ciudate creaturi – pana la bestii care se hranesc cu nenorocirea altora.

Astfel, a-i trata pe toti dupa bunatatea care este ascunsa in sufletul lor este ca si cum am pleca fara umbrela pe ploaie, doar pentru ca stim ca dincolo de nori este soarele…

Cat de mult timp pamantesc mi-a trebuit sa inteleg ca desi esenta noastra este aceeasi, ne manifestam atat de diferit… si ca diferentele vin din setul de cunostinte pe care le acumulam in primii ani de viata, care nu se schimba, dicteaza in timpul intregii vieti pamantesti felul in care ne comportam, simtim, reactionam. Da, ne adaptam, comportamentele se cizeleaza sau se accentueaza… ei le spun ca “se educa”… insa eu nu am cunoscut niciun om care sa-si schimbe acel strat de baza, acel filtru insusit din familie, conform careia se manifesta.

Da, este trist sa ma uit la oameni ca la roboti carora le-au trebuit ani buni ca sa-si insuseasca manualul de instructiuni… cauza – efect… de care tin din rasputeri chiar si fara sa fie constienti.

Pe Pamant sunt multi oameni incapabili deopotriva sa-si asculte inima si sa-si foloseasca mintea. Ei ii zic prosti.

Sunt foarte multi.

Oamenii sunt fiinte carora le place sa stea impreuna, sa discute, sa povesteasca… unora le place sa schimbe idei, sa asculte lucruri noi, sa invete. Ii iubesc pe acesti oameni. Nu vorbesc mult, sunt respectuosi si smeriti, constienti de valoarea lor si de adevarul credintei lor. Nu au nevoie de aprobarea celorlalti, dar in acelasi timp stiu ca si ceilalti au realitatea si dreptatea lor.

Pentru ei “jocurile sociale”, precum intalnirile, petrecerile si sarbatorile sunt momente de largire a realitatii. Prin ele se imbogatesc ca oameni si spirite, evolueaza individual si impreuna, ajuta toata omenirea.

Dar ei sunt fie naivi, si incearca sa iasa din cercurile lor de prieteni si familie crezand ca pot avea discutii si cu altii, fie traiesc intr-o bula, impacati cu viata lor, si orice interactiune cu exteriorul le creaza un disconfort.

In oricare dintre aceste cazuri sufera…

Naivii, pentru ca vor intalni oameni care se distreaza, rad, sunt veseli… cu care ar vrea foarte mult sa relationeze. Insa vor da de galagiosi, carora le place sa fie ascultati, caci acest lucru ii face sa se simta importanti, si astfel vor fi indreptatiti sa rada de altii, sa-i desconsidere… ei nu asculta pe nimeni… naivul va incerca sa le transmita valorile sale, gen respect, modestie, empatie, smerenie si ceilalti vor rade de el…

Cei care traiesc in bula lor ideala  traiesc un conflict ori de cate ori interactioneaza cu ceilalti. Fie ca sunt claxonati in trafic, intrerupti intr-o conversatie, impinsi la o parte… sau vad nedreptati, lipsa de respect sau bunatate…

 Si ce e de facut?!

din jurnalul unui extraterestru (3)

Am observat, cu ingrijorare, ca la nivelul intregii omeniri si la toate nivelele lacomia si aroganta devin de nestapanit.

Cei carora nu le pasa decat de ei insisi devin din ce in ce mai vocali si agresivi, iar cei care nu vor sa intre in jocurile de putere si ale egoului se retrag… discret, in liniste.

Si totusi, nu se pot separa unii de altii. Exista o interdependenta, fac parte din acelasi sistem…  ca soarele si luna… exista fiecare in lumea sa. Se intalnesc din cand in cand pe acelasi cer, sau sunt opuse… jumatate din an domina soarele, jumatate, luna… dar fac parte dintr-un sistem, care ar avea de suferit daca oricare din ele ar disparea…

Echilibrul omenirii e dat de forte opuse… lacomie-generozitate, aroganta-modestie, razboi-pace, seceta-inundatie, bogatie-saracie.

Pamantul striga dupa ajutor… abia mai rezista sub presiunea furiei si suferintei oamenilor…

Nu suporta separarea omenirii – caci aceasta separare permite manifestarea puterii distructive. Iar cei ce vor sa evolueze, sa creeze si co-creeze nu se unesc. Au suferit interactionand cu ceilalti, si aleg bula lor…

Un timp am crezut ca acestia din urma sunt asemeni mie. Am participat la diverse activitati ale lor – le zic cursuri, meditatii, ateliere…

Eram atat de bucuros ca exista oameni cu care sa dezbati subiecte care pe altii ii sperie! Sa imi clarific niste nelinisti si ganduri pe care nu le-am avut inainte de a veni pe Pamant, si pe care nu stiam cum sa mi le oranduiesc in minte si suflet.

De exemplu, mi-a fost greu sa inteleg si sa accept ca sunt copii care sufera… de foame, de frig, de sete, de boli… ajunsesem sa am lacrimi in ochi la simpla vedere a unor copii pe strada, tarati spre gradinita de niste parinti grabiti sa ajunga la servici…

Imaginile din razboi m-au devastat.

Am crezut ca voi gasi raspuns la starile mele in grupurile de care spuneam. Dar am avut o noua revelatie: membri grupurilor sunt reticenti sa discute alte subiecte decat cele deschise de cel care organizeaza intalnirile! Iar acestia, in euforia descoperii fiintarii de dincolo de 3D ignora oamenii din 3D.

Si daca nu era destul, nu am gasit cale de dialog intre noi, “ceilalti”/”cursanti” etc…

M-am simtit izolat de propriile “mele” grupuri. Si cred ca si datorita faptului ca ceea ce ei simteau pentru prima data, pentru mine era firesc integrat in fiinta… dar, crezand ca e ceva nou, si asteptam o efervescenta a trairii – am fost mereu uimit ca nu mi se intampla nimic.

Eh si, in acele cercuri, nimeni nu spunea ca unele trairi si revelatii pot face deja parte din cotidian.

Asa am ajuns sa cred ca eu sunt defect!!

Din ignoranta fata de interiorul meu am crezut ca toti oamenii sunt buni si corecti, si ca eu am multe de invatat, ca sunt rau si nedrept ca reactionez asa cum reactionez cand simt ca ceva nu e just.

Eu nu stiu sa ma retrag din orice situatie din fata celor vocali si irationali deopotriva. Cred ca niciodata nu am permis sa mi se incalce “teritoriul” – adica limitele de acceptare, de toleranta.

Da, pot sa inteleg jocurile echilibrului, dar fara a le permite celorlalti sa faca tot ceea ce vor. Sa nu opun rezistenta duce doar le dezechilibru si distrugere.

Da…. Am auzit poate prea des sa caut in mine sursa nedreptatilor din jur. Da, este corect, intr-un sistem echilibrat, si nu mai este cazul. Din pacate, oamenii au esuat lamentabil in diagnoza si tratamentul interior. Au mers in cealalta extrema… iar in polaritatea maxima, opusa, exista deopotriva sansa de a iesi din sistem – fie fiecare cu extrema lui, caz in care violenta va nimici totul, fie sa revii la un punct de echilibru – si in acest caz trebuie sa actionam si sa vrem si sa facem real ceva ca sa stam in system.

non-actiunea nu ajuta…

din jurnalul unui extraterestru (5)

E foarte greu sa explic ca stiu ce stiu, si ca resimt ca o intruziune incercarea celorlalti de a ma face sa gandesc sau sa analizez lucrurile in felul in care o fac ei. Ceea ce caut este sa inteleg de ce simt ceea ce simt intre oameni, si nicidecum ca prin rationamente/explicatii etc sa schimb ceea ce simt!

Din respect si deschidere fata de parerile celorlalti, autocritica si dorinta de a fi modest (asa cum m-au invatat ca se cuvine sa fiu…) a fost o perioada lunga in care am acceptat ca pot face lucrurile altfel si mai bine.

Ciudat este ca atunci cand eram si sunt eu cu mine, jucandu-ma cu creatia, cu forme si culori, reusesc sa fac lucruri extraordinare.

Insa, atunci cand cineva imi cere sa reproduc lucrurile la scara larga intervine artificialul, ratiunea, si nu iese… e chinuitor sa verific intotdeauna ce ar putea fi diferit (=mai bine), si, fara sa realizez, sa pun accentul pe ce sa fac altfel, pierzand de fapt esenta care era bine.

Pentru ca stiam ce stiam si pentru ca asta a fost deranjant pentru cei din jur, au incercat sa ma nimiceasca, sa renunt la ce stiu ca trebuie sa fac.

Aproape au reusit.

M-am indepartat de mine. Am inceput sa-mi alterez gandirea si simturile, sa ma vad mic si pierdut in lume, incapabil sa-mi mai vad reperele.

Am pierdut increderea in mine si scopul pentru care am venit aici. Da. Inteleg de ce Pamantul este in carantina. Noi, cei de acolo, nu mai vrem sa avem suflete pierdute in densitate…

 

 

namaste, am revenit!

Facand inventarul site-urilor, identitatilor, paginilor social media etc pe care le-am creat in ultimul timp in mediul virtual, mi-am redescoperit blogul, prafuit, neatins de multa vreme.

Tin minte ca am inceput sa scriu pentru a-mi clarifica, in primul rand, mie insami felul in care realitatea se descompune, se recompune, se creeaza cu fiecare privire mai atenta in jur. Si iata ca mi se intampla din nou…

Dar daca acum un timp am cautat ce este sub aparente, sub mastile pe care le purtam, am cautat autenticitatea si congruenta dintre ce sunt – ce spun – ce fac, acum sunt pregatita sa nu mai insist sa vad partea buna si luminoasa a oamenilor, ci sa inteleg si sa accept ca aici, in 3D, trebuie sa fiu atenta si la ce acopera Esenta noastra.

Da… recunosc ca sunt naiva sa cred ca oamenii nu actioneaza din rautate pura, ci contextual, ca daca ajung sa comunic cu ei la nivelul potrivit voi vedea bunatatea lor intrinseca.

Dar… oricat de tare storci o portocala, din ea iese suc de portocala… si nu o zic eu, ci wayne dyer. Da, exista oameni rai. E usor sa fie rai. Nu trebuie sa mai fie nici rationali. Rautatea le da putere. E mai usor sa distruga decat sa creeze.

Da, oricat am vrea de mult, nu ne putem separa de omenirea care se deterioreaza sub ochii nostri. E bine sa renuntam la aroganta “mie mi-e bine”, intr-o lume care in esenta este bolnava.

Da, da, acolo, in adancuri totul e lumina, iubire, zen, armonie, abundenta, pace… Insa am venit in dualitate… si pana cand traim aceasta experienta, e bine sa fim constienti ca suntem diferiti, si, desi cu totii jucam acelasi joc al vietii pe Pamant, fiecare are regulamentul sau propriu, si nu va renunta la el.

Avedea doar bunatatea in oameni e ca si cand m-as uita la cer si as vedea in mod invariabil soarele. Doar soarele, indiferent de cat de innorat e afara. Si nu-mi iau umbrela cand ploua, pentru ca soarele e dincolo de nori.

….

Calatoria continua.

 

a fi, a face, a crea

Societatea iti cere sa faci. Sa inveti, sa muncesti, sa faci bani, sa-i cheltui, sa arati “cine esti”, sa competitionezi – ca in mod oficial sa ai locul tau in diverse ierarhii (sportive, profesionale, confesionale etc).  si societatea iti da un confort. De
apartenenta, posibilitate de afirmare. Iti pune totul la-ndemana (pe raft), iti arata reclame, ca sa stii care ti-e telul. Societatea iti ia toata energia, si-ti da iluzii. Te invata sa-ti creezi propriile iluzii.

Daca nu fac nimic, sunt o leguma, iar omul e mai mult de atat… perfect adevarat.

Dar TU, cine ESTI? Societatatea cine/ce E?

Cine esti tu, cel ce vrea a face? Ce vrei sa faci? Am facut cu totii o scoala. Mai lunga sau mai scurta, dupa chef, indemnuri ale parintilor sau imbolduri proprii (astea cred ca-s exceptii). Dar scoala ce-am facut-o e cea care ni s-ar fi potrivit cel mai bine? Poate da, poate nu. Am ajuns sa practicam dierse meserii, sa avem ocupatii, functii. Adesea fara legatura cu scoala, si fara legatura cu ce ni s-ar fi potrivit. Pentru ca cel mai adesea alegerea trebuie s-o facem inainte de cunoastere.

Societatea a impus generatii de ingineri, doctori, economisti… a impus (si impune) diploma, a inventat post-universitare,
masterate, doctorate … hartii. Certificari. Certificari care atesta capacitatea de memorare si reproducere a celor scrise de altii… pentru ca oricat de “libera” e scoala sau cursul urmat, departajarea, notarea se face in urma unui examen…
si lucrarea e corectata paragraf cu paragraf, comparand cu paragrafele si notiunile insusite din curs…

Si iata ca fiecare dintre noi facem zi de zi cate ceva. Cel mai adesea ceva ce nu ni se potriveste – daca urmam directia iesita din scoala, sau ceva despre care nu am invatat, dar avem o intuitie. Avem diplome, dar dam cu bidineaua, conducem taxi-uri, ii invatam pe altii ceea ce adesea nu stim nici noi cu adevarat, si daca vreun elev pune o intrebare din afara cartii il punem la colt sau la punct pentru obraznicie, clapacim la tastaturi  simtindu-ne importanti in costumele incomode, pantofii cu toc sau cravate, cu cheia de la masina la vedere, cu multe gadget-uri la moda pentru a ne dovedi apartenenta la un grup/strat social.

In doua cuvinte, societatea ne-a invatat sa trebuie sa “facem bani”. Pentru a manca, pentru a apartine, pentru a ne afirma. Pentru a supravietui, a fi ascultati,  a avea putere.

Si da, am invatat sa facem bani. Dar am uitat cine suntem, ca dincolo de aparente, de superfata mai e ceva. Nu mai avem timp pentru noi. Ni se pare usor ilar cand cineva nu face nimic si e fericit. E ilogic… e nebunie! Si omul care-ti spune ca trebuie sa fii inainte sa faci e dus cu pluta, si nu putem intelege cum de a ajuns unde a ajuns, daca a ajuns, acolo unde e. Pai pentru bani si putere trebuie sa tragi din greu! Sa  muncesti zi si noapte…

Ei bine, am stat mult si am incercat sa inteleg cum e cu oul si gaina, cu a face si a fi. Si am gasit o intelegere in neintelegerea lui “a face”. Ei bine, oricine poate face lucruri, poate invata sa faca. Daca i se potriveste ce a invatat, e minunat, daca nu, a invatat doar sa ii copieze pe cei ce au creat ce ei au invatat. Si aici e diferenta: daca faci ce iti place, pentru ce ai chemare, creezi. Intre un meserias si un bun meserias. Pentru a afla ce iti place, care e talentul tau, trebuie sa te cunosti, sa iti permiti sa fii fara o incadrare apriorica si  limitativa in cateva meserii/profesii populare. Si atunci ajungi sa NU mai FACI, ci CREEZI! Creatia se va manifesta in orice-ai face: fie ca tunzi iarba, fie ca operezi pe creierul cuiva. Si ce
iese de sub mana ta va fi diferit, mult diferit de ceea ce altii fac mecanic, fara inspiratie.

Priviti dincolo de stupiditatea si reducerea la absurd a exemplului ce vi-l dau, incercati sa il vedeti la alte dimensiuni: la patru ani vorbeam trei limbi, dintre care doua dificil de invatat. In timp  am mai invatat si altele. Printre cele invatate este si franceza. Am invatat-o timp de 14 ani. Si nu o pot vorbi/intelege. De ce? Pentru ca nu o simt… pentru ca atunci cand vreau sa spun ceva am in fata ochilor structura gramaticala, conjugarea verbelor etc, si pana asez genurile si timpurile la locul lor, ceea ce vreau sa spun se pierde. Da, ma fac inteleasa, dar intr-un mod oarecare, agramat, greoi…  ceea ce spun e departe de ce am vrut sa spun. La fel si cu meseriile, ocupatiile nepotrivite: ne straduim sa ne aducem aminte de ce era in carte ca sa procedam corect, dar  pierdem pasiunea, placerea de a face cand facem.

sigur, multi veti spune ca va place ce faceti. Si asta inseamna ca sunteti norocosi! Eu vreau doar sa spun ca am capatat convingerea ca inainte de a face ceva e bine sa descoperim cine suntem, sa fim, si apoi sa alegem ce sa facem. Si atunci nu mai facem, ci creem! Nu copiem, ci lasam creatia sa se manifeste!

Co-creem!